Boala provocată de virusul Sars-CoV-2 a dispărut, sau cel puțin așa ne dorim cu toții să credem. Cu toate astea, Organizația Mondială a Sănătății a făcut un anunț extrem de important. Se pare că după o traumă în masă, se asistă de obicei la fenomenul de uitare în masă. Mai clar, după o perioadă atât de grea pe care am traversat-o, acum că lucrurile s-au mai liniștit cu toții pare că am uitat prin ceea ce am trecut.
Vești proaste pentru întreaga Europă!
Din păcate, pericolul nu a trecut, iar asta o spun chiar cei mai mari specialiști din cadrul OMS. Se pare că în vara acestui an, în statele europene virusul se va întoarce și va face ravagii din nou. Reprezentanții OMS le-au solicitat liderilor europeni să monitorizeze cu atenție răspândirea coronavirusului, precizând că vara aceasta vor fi înregistrate niveluri ridicate de cazuri de boală. Se pare că în ultima lună de zile, numărul persoanelor infectate s-a triplat.
„Întrucât țările din regiunea europeană au renunțat la măsurile sociale care erau în vigoare anterior, virusul se va transmite la niveluri ridicate în timpul verii”, a declarat directorul regional al OMS pentru Europa, Hans Kluge, potrivit AFP.
Anunțul făcut de OMS a speriat întreaga Europă, fiindcă cu toții știm prin ce am trecut și cu siguranță nu vrem să mai traversăm încă o perioadă ca aceea. Hans Kluge a precizat că virusul nu va dispărea doar fiindcă nu mai vrem să avem de a face cu el. Coronavirusul încă se răspândește, suferă modificări și continuă să omoare oameni.
Numărul cazurilor de Covid-19 s-a triplat în ultima lună
În Europa, la momentul actual, se răspândește cu rapiditate subvarianta Omicron BA.5. Aceasta este mai blândă, însă mai contagioasă decât celelalte versiuni ale virusului, potrivit OMS. Cele 53 de state din regiunea europeană a OMS înregistrează puțin sub 500.000 de cazuri zilnice de boală. Cifra este în creștere față de numărul de cazuri zilnice înregistrat la sfârșitul lunii mai (aproximativ 150.000).
Țările unde s-au raportat cele mai mari rate de incidență covid-19 au fost: Austria, Cipru, Franța, Germania, Grecia, Luxemburg și Portugalia. Aproape toate statele din regiune au înregistrat o creștere a numărului de bolnavi.
Europa înregistrează, în prezent, aproximativ 500 de decese zilnice din cauza covid-19. Numărul este aproximativ același ca în vara anului 2020, potrivit informațiilor furnizate de OMS.