Fanii emisiunii “Insula Iubirii” nu mai știu ce să creadă.
Deși concursul are reguli extrem de stricte, se pare că internauții au toate motivele să fie confuzi. Ispitele care se înscriu la “Insula Iubirii” nu au voie sa aibă relații acasă. Dar se pare că Bogdan s-a cam dat de gol. Ispita în vârstă de 32 de ani, este o într-o relație cu o tânără frumoasă de 20 de ani.
Cum arată aleasa
“My best friend & lover.”, a scris Sorina în dreptul unei fotografii ce datează din luna Februarie, în care apare alături de Bogdan.
Bogdan a fost atât concurent, cât și ispită. Așa că experiența lui s-a văzut limpede în cadrul ultimei ediții. A ales să devină ispită, după ce i-a acordat o a două șansă lui Hanelore.
„După ce ne-am întors de la «Insula Iubirii», am stat vreo două luni, după care ne-am împăcat și am avut nunta. Dar după șase luni de la nuntă m-a înșelat cu un tip din București. Eu am descoperit (n.r. – infidelitatea) cu ajutorul unei prietene de-ale ei, care mi-a sugerat să mă uit în telefonul ei.
Așa am descoperit că avea un bilet de avion pentru a pleca în București.
După aceea ne-am despărțit și nu a vrut să divorțăm la notar timp de un an. Am stat căsătoriți în tot acest timp, după care ne-am regăsit și ne-am împăcat. Cred că am făcut-o (n.r. – ne-am împăcat) din singurătate și din prostia mea.
După aceea m-a înșelat, din nou, cu un prieten de-ai mei și acolo s-a terminat. De atunci, pentru mine Hannelore nu mai există, și nici el. Deci, persoana cu care ea este acum împreună a fost prietenul meu.
Relația cu Hannelore m-a marcat, m-a făcut să spun cum zicea Răzvan (n.r. – fost concurent Insula Iubirii): «Nu mai am încredere în femei!», din păcate.”, citează viva.ro