Reclamă

În România, în ultima perioadă, s-a înregistrat o creștere masivă a prețurilor. Cu toate că este prima lună a verii, majoritatea românilor nu se pot bucura de soare și vacanță cu adevărat din cauza prețurilor. Mai mult, 3 produse s-ar putea scumpi de la 1 iulie 2022. 

În momentul de față, nu se știe cât vom putea plăti pentru un litru de carburant sau pentru o pâine, în luna iulie. Totodată, specialiștii în domeniu sunt de părere că vom avea o vară „incendiară” din punctul de vedere al prețurilor.

social media

Ce taxe vor crește de la 1 iulie 2022

Cu toate că ne consultăm cu o criză financiară, Guernul a pregătit noi măsuri care vor intra în vigoare de la începutul lunii viitoare. Unele produse se vor scumpi mai mult decât orice s-ar fi așteptat.

„Românii, actori de voie, de nevoie în producția ”Vara scumpirilor”. Dacă este să luăm în calcul prognozele Băncii Naționale, inflația ar urma să atingă maximul în această vară, când prețurile la produsele alimentare, nealimentare și servicii vor atinge cel mai ridicat nivel de creștere.

Dacă este să judecăm după evoluția prețurilor producției industriale, care au crescut cu 50% în aprilie, ne așteptăm că aceste scumpiri să le regăsim în majoritatea produselor și serviciilor pe care le cumpărăm.”, a declarat analistul economic, Adrian Negrescu.

Mai mult, Guvernul dorește să aplice noi măsuri fiscale. Nu se știe deocamdată cât vor putea plăti pentru un litru de carburant sau pentru o pâine, începând de luna viitoare. Totuși, un lucru este cert; economiile ne vor fi afectate drastic.

3 produse care s-ar putea scumpi de la începutul lunii viitoare

Se pare că TVA-ul pentru băuturile care conțin zahăr ar putea crește începând chiar de luna viitoare. Totodată, același lucru s-ar putea întâmpla și cu acciza privind tutunul. Așadar, vom scoate mai mulți bani din buzunar pentru produsele ce conțin zahăr, dar și pentru țigări.


Reclamă

Share.

Am absolvit facultatea de jurnalism din cadrul universitatii Hyperion in anul 2021. Recent, am lucrat intr-o companie multinationala (Multidisciplinary Digital Publishing Institute) ca editor de productie in limba engleza. Sunt o persoana modesta, matura si curioasa. Fiind la inceput de cariera doresc sa ma perfectionez si sa-mi dezvolt abilitatile si cunostiintele.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro