Reclamă

Se spune că o zi în care nu ai râs este o zi pierdută, de aceea, așa cum te-am obișnuit, ți-am pregătit cele mai tari bancuri pentru a-ți readuce zâmbetul pe buze. Bancul de astăzi prezintă discuția dintre Maria și Ion, celebrele personaje din glumele românilor. Iată ce îi spune bărbatul, iubitei sale, tânăra crezând că este o declarație de dragoste.

Bancul zilei

Înainte de plecare, Ion îi spune Mariei cu o voce drăgăstoasă:
– Marie, eu am să îți zic ceva …
– Spune Ioane, repede că pierd autobuzul.
– Tu ești ca un nor pentru mine!
Maria se emoționează:
– Vai Ioane, albă și pufoasă?
Ion îi răspunde:
– Nu, dar când dispari tu, mi se luminează ziua!

Alte bancuri amuzante

Ion şi Maria – proaspăt căsătoriţi. Într-o zi, pe când Maria era plecată de-acasă, Ion trebăluia prin ogradă.

Apare Vasile şi de departe îi strigă:

– Ioaneeee!… Mai Ioaneee !… Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!….

Când aude Ion una ca asta, se face negru de furie, ia furca şi pleacă în grabă către tarla. După o vreme, se întoarce cu pălăria pe ceafă, fluierând fericit. Vasile îl întreabă:

– No, care-i treaba?!?…

Ion îi răspunde tacticos:

– Tătu-i bine!…Nu era porumbul meu!!!…

Bancul zilei / Înainte de plecare, Ion îi spune Mariei cu o voce drăgăstoasă
Colaj Substantial

Două prietene se întâlnesc pe stradă, după mulţi ani. Se îmbrăţişează bucuroase şi încep să se descoasă despre bărbaţii lor.

– Auzi, dragă, mai bea al tău aşa mult?

– Nuu… l-am dezvăţat.

– Cum ai reuşit? Dă-mi şi mie reţeta.

– Păi, am luat o pisica de pe stradă, am umplut cada cu vin şi am băgat pisica acolo. Când a ajuns acasă, m-a îmbrăţişat că şi-a văzut visul împlinit, a intrat în cadă, a băut tot vinul şi când a găsit pisica… a leşinat. De atunci nu mai bea decât apa.

– Dragă, îti mulţumesc. Chiar acum mă duc să caut şi eu o pisică. Găseşte pisica, o duce acasă, toarnă vin, îşi invită soţul în baie. Trec câteva ore bune şi, disperată, femeia intră în baie să vadă ce se întâmplă. Bărbatul, mort de beat, stătea pe marginea căzii şi storcea pisica:

– Hai pisi-pisi… încă un strop. 


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro