Bogdan Vlădău și Gina Chirilă formează unul dintre cele mai solide cupluri de la noi.

Cei doi s-au întâlnit pentru prima oară în urmă cu mai bine de opt ani și a fost dragoste la prima vedere. Înainte ca blondina să-i cadă cu tronc, Bogdan s-a iubit cu multe femei celebre de la noi. Una dintre ele a fost chiar Iulia Vântur.

Iulia Vântur a fost una dintre cele mai „vânate” prezențe feminine din lumea mondenă autohtonă. Vedeta a fost destul de discretă cu viața ei amoroasă și nu a vrut ca relațiile ei să ocupe primele pagini ale tabloidelor. Tocmai de aceea, nu multă lume știe că actuala iubită a lui Salman Khan a fost și iubita lui Bogdan Vlădău.

În timp ce Iulia se focusează pe cariera ei din India și nu a mai deschis acest capitol, nu același lucru se poate spune și despre Bogdan. Chiar dacă „vulturul de noapte” este căsătorit și are o fetiță, se pare că nu a uitat-o pe Iulia. Bogdan are numai cuvinte de laudă la adresa Iuliei și nu se sfiește să verbalizeze totul de față cu soția lui.

Ce a spus Bogdan Vlădău despre Iulia Vântur, fosta lui iubită. Replicile care au făcut-o geloasă pe Gina Chirilă
Instagram

Bogdan Vlădău este cu 15 ani mai mare decât Gina Chirilă

Recent, Bogdan Vlădău și Gina Chirilă au fost invitați la podcastul lui Cătălin Măruță. Cei doi au fost puși față în față și au discutat despre unele dintre cele mai sensibile subiecte. Gina și soțul ei nu s-au ferit să deschidă capitole sensibile, precum înșelatul și foștii parteneri.

Gina Chirilă a precizat de la început că are o relație foarte deschisă cu soțul ei. Cei doi comunică absolut orice și au decis să nu lase niciodată trecutul să le afecteze prezentul. Tocmai de aceea, blondina a declarat că nu este deranjată de trecutul soțului ei.

„Am avut o relație foarte frumoasă cu Iulia Vântur. Foarte scurtă ce-i drept, pentru că… Da… un om foarte mișto din toate punctele de vedere”, a spus Bogdan Vlădău despre fosta lui parteneră în podcastul menționat.