Ieri, premierul Nicolae Ciucă a declarat că decizia de compensare al prețului carburanților a fost luată cu precauție, astfel încât stabilitatea țării să nu aibă de suferit.
Conform oficialului, înainte ca decizia să fie luată, specialiștii au făcut o analiză complexă. Prețul cu care se efectuează compensarea, de 50 de bani, a fost influențat de resursele economice de care dispune Guvernul în aceste momente.
Klaus Iohannis: 50 de bani sunt 50 de bani, pe care nu îi dai
Mai mult decât atât, Nicole Ciucă a mai spus că un rol extrem de important în ceea ce privește acest aspect este reprezentat de comunicare, deoarece oamenii își pot face așteptări care nu vor putea fi îndeplinite de către conducătorii țării.
Jumătate din reducere urmează să fie decontată de către stat și va avea lor pe o perioadă de trei luni, iar impactul bugetar se ridică la 2 miliarde de lei.
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că a discutat cu Nicolae Ciucă în legătură cu acest subiect și a fost asigurat că bugetul de stat poate suporta această compensare.
„Am discutat ieri cu premierul. Atât cât se poate este corect să se facă. Până la urmă și 50 de bani sunt 50 de bani pe care nu îi dai! Pentru cei din transporturi se simte la sfârșitul lunii. Premierul mi-a dat asigurări că această sumă poate fi suportată de buget”, a transmis Klaus Iohannis.
PSD spune că a avut idei mai bune
Pe de altă parte, social-democrații susțin că ideile lor ar fi fost mai bune. Printre ideile social-democraților se află propunerea unui preț maxim sau a limitării adaosului comercial.
În multe țări europene, mai spun social-democrații, soluția compensării a durat doar câteva săptămâni, iar apoi prețurile au revenit și au ajuns la prețuri mult mai mari.