Nicole Cherry trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Artista experimentează rolul de mămică și, oricât de solicitant ar fi, nimic nu se compară cu acest sentiment. Fiica lui Nicole crește pe zi ce trece și nu este de mirare că vedeta deja se gândește la viitorul celei mici.
Nicole Cherry este foarte fericită. Asta se vede în fiecare postare pe care o face și de fiecare dată când vorbește cu fanii. Artista își dedică tot timpul micuței sale și simte că legătura dintre ea și Anastasia este indistructibilă. Micuța îi face zilele mai frumoase lui Nicole, iar artista se bucură din plin de fiecare clipă petrecută alături de ea.
Încă de când a anunțat că este însărcinată, fanii au început să o sperie pe Nicole Cherry cu fel de fel de preconcepții. Artista a fost pusă la zid din cauza sarcinii. Ba mai mult, a primit mii de critici în ceea ce privește sarcina la o vârstă atât de fragedă. Nicole a fost mereu asumată și a recunoscut că nu știe în totalitate ce presupune să ai un copil. Drept dovadă, „Cireșica” este dispusă să învețe alături de Anastasia.
Nicole Cherry nu va pune presiune asupra Anastasiei din punct de vedere profesional
Vedeta știe că nu este deloc ușor să fii mamă de fată, așa că se pregătește de pe-acum. Nicole își propune să lucreze etapizat cu fiica ei. Artista vrea să îi prezinte părțile bune, dar și pe cele mai puțin bune ale vieții. Soția lui Florin Popa a declarat că nu își va menaja deloc fiica pentru că vrea să o pregătească pentru greutățile care se vor ivi pe parcurs.
„Asta e cea mai mare teamă a mea! Să nu știu să fac față, să nu știu să gestionez situația în momentul în care se întâmplă o situație. Eu vreau să cred că sigur genele mă vor ajuta în această situație și că voi reuși să fiu destul de prietenă.
Să fiu destul de impunătoare în fața Anastasiei. Să o fac să înțeleagă care sunt lucrurile bune și care sunt lucrurile rele. Să știe să facă diferența între el. Un lucru pe care sigur îl voi face e să îi arăt fiecare situație rea”, a declarat Nicole Cherry pentru cancan.ro.