David Popovici a scris istorie în sportul românesc, la natație. Tânărul în vârstă de doar 17 ani a reușit o performanță istorică cadrul în campionatului mondial. David a înotat excepțional, iar astfel a ieșit pe primul loc în cadrul celor două competiții. Mai exact, la probele de 100 și 200 m liber, adolescentul a reușit să atingă locul 1. Campionul mondial a devenit în doar câteva zile recunoscut la nivel internațional. Deschis și entuziast, acesta a vorbit despre cariera și performanțele lui. David are doar cuvinte de la laudă la adresa celor care i-au dat viață.
Ce meserii au părinții campionului?
Georgeta și Mihai Popovici sunt numele celor care i-au dat viață și l-au susținut mereu pe David. Adolescentul este extrem de recunoscător părinților lui pentru întreg suportul oferit. Atât din punct de vedere moral cât și material, familia i-a fost mereu alături. Mihai, tatăl lui David este reprezentat al unui companii de suplimente. Mama acestuia, Georgeta Popovici a fost asistent social. Recent, aceasta s-a specializat ca ofițer antidopping.
David Popovici a dezvăluit în trecut că familia lui nu a pus niciodată presiune pe el. Mai mult, cei doi părinți au preferat să îl încurajeze din umbră pentru a-și urma propriile vise.
„Părinții mei sunt ultimele persoane care să pună presiune pe mine și aș spune că sunt implicați ca toți ceilalți membri ai echipei, poate cei mai implicați pentru că mereu se trezesc devreme să-mi facă de mâncare înainte să merg la antrenament. Au avut grijă să am până la vârsta asta tot ce mi-a trebuit în sport: ochelari, căști și au fost implicați tot timpul și încă sunt”,a dezvăluit campionul.
David ajunge astăzi în România
David Popovici se întoarce astăzi în țară, după ce a obținut titlul de campion mondial la Budapesta. Sportivul va fi întâmpinat de autoritățile statului precum și de fani.
Campionul va fi decorat de Președintele Klaus Iohannis cu cea mai înaltă distincție a statului român.