La ce sumă se ridică bacșișul dat de Gigi Becali
Un tânăr curier de meserie la o firmă extrem de cunoscută i-a livrat o comandă tocmai latifundiarului. Acesta nu s-a uitat la bani când i-a lăsat bacșiș. Mai exact, bărbatul susține că a primit de la Gigi Becali 200 de euro, fiind cea mai mare sumă pe care i-a oferit-o un client.
Internauții au fost surprinși să afle că latifundiarul este atât de generos și în aceste cazuri. Tânărul s-a filmat în timp ce le arată internauților bancnota de 200 de euro, mărturisind că nu se aștepta la un astfel de gest.
@livratortop Cel mai norocos baiat! #tazzbyemag #5pasidebine #bani #livratortop #gigibecali #becali ♬ sunet original – Coco Str
„Șoc! Am primit cel mai mare tips din viața mea de la Gigi Becali”, a scris băiatul pe TikTok.
Ei bine, după ce gestul lui Gigi Becali a devenit viral, internauții nu au ezitat să lase câte un comentariu. În timp ce unii sunt de părere că latifundiarul a apreciat munca tânărului, alții consideră că Gigi Becali nu poate fi atât de generos și cu cei care îi livrează mâncare, așa cum s-a tot întâmplat în cazul oamenilor nevoiași. Ba mai mult, unii internauți s-au grăbit să spună că banii sunt falși.
„A văzut că ai suflet bun”, „Bravo, mereu Becali dă câte un exemplu”, „Bravo, la cât muncești, meriți. Roagă-te pentru sănătatea lui și a familiei”, sunt câteva dintre comentariile internauților de pe TikTok.