Ziua de sâmbătă aduce vreme caldă și frumoasă în toată țara. Cerul va fi variabil și doar în zona sud-estică sunt șanse de precipitații, mai ales în a doua parte a zilei și noaptea, local în Crișana și Banat. Pe arii restrânse există condiții de grindină, unde se pot strânge cantități mai însemnate de apă. Temperaturile sunt mai ridicate decât în ziua precedentă.
Prognoza meteo, 25 iunie
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că vremea va fi frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar după-amiază se strâng câțiva nori în sudul și vestul țării. Local se pot înregistra precipitații însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului, mai ales în cea de-a doua parte a zilei.
În celelalte regiuni, sunt șanse reduse de precipitații, iar înnorările sunt trecătoare. Vântul va sufla slab spre moderat. Intensificări se vor semnala doar în zona de sud-est după-amiază, atunci când la rafală se va ajunge la 45…55 km/h.
Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între 26 și 33 de grade, în timp ce minimele vor fi de 10 și 20 de grade, cel mai răcoare fiind în depresiunile din estul Transilvaniei.
Vremea se menține frumoasă și în Capitală, unde se vor înregistra maxim 32 de grade, în timp ce minima va fi de 18 grade. Cerul va fi senin, dar câțiva nori se vor strânge în cea de-a doua parte a zilei. Șansele de precipitații sunt reduse, iar vântul va sufla slab spre moderat.
Temperaturile se mențin ridicate și pe litoral, unde valorile termice sunt specifice pentru luna iunie. Maxima va ajunge la 26 de grade, în timp ce minima va fi de 17 grade. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei și abia spre după-amiază se strâng câțiva nori, care vor aduce precipitații pe arii restrânse. Vântul va sufla slab spre moderat.
Și la munte vremea se menține plăcută, iar temperaturile mai câștigă câteva grade. Cerul va fi variabil, iar norii apar spre seară, unde vor aduce precipitații însoțite de intensificări ale vântului și descărcări electrice.