Frank și Patrik Riklin sunt doi frați, care administrează împreună afacerea familiei: un hotel mai puțin obișnuit. Despre zona în care este amplasat hotelul se spune că este de zero stele întrucât este înconjurată de munți. Complexul nu are uși, nici măcar tavan. Totuși, proprietarii sunt mulțumiți de felul în care a evoluat afacerea lor și chiar susțin că ideea de business a prins la public.
De ce este atât de popular hotelul de zero stele
Pe lângă faptul că nu seamănă deloc cu un complex așa cum îl știm toți, hotelul situat într-o benzinărie satul Saillon, cantonul Valais, Elveția
a fost ridicat cu un scop. Nu, nu este vorba de relaxare ori de profit, chiar dacă zona aduce destui turiști. Mai exact, frații Riklin au gândit zona special pentru cei care vor să mediteze la schimbările prin care trece societatea în prezent, de la război, la problemele legate de mediu, de exemplu.
Pe de altă parte, hotelul nu a fost gândit pentru a asigura confortul turiștilor. Este vorba mai degrabă de un semnal de alarmă prin proiectul care a stârnit numeroase controverse. Frații Riklin au avut sprijinit din partea unui alt hotel, astfel că acum complexul de zero stele are trei apartamente.
„Nu somnul este important. Ceea ce este important este să reflectăm asupra situaţiei actuale din lume. A sta aici este o declaraţie despre necesitatea unor schimbări urgente în societate”, a spus Frank Riklin pentru reuters.com.
Deși inițial oamenii au fost reticenți cu privire la un astfel de proiect, sunt destui care, din pură curiozitate, aleg să se cazeze în hotelul de zero stele. De la 1 iulie, frații Riklin deschid din nou complexul, iar pentru o noapte de cazare, doritorii scot din buzunar 325 de frați elvețieni.
„Pe scurt, acum nu este momentul să dormim, trebuie să reacţionăm. Dacă vom continua în aceeaşi direcţie ca astăzi, ar putea exista mai multe locuri anti-idilice decât idilice”, a declarat Patrik Riklin pentru sursa citată anterior.