De multe ori în viață ni se întâmplă să visăm anumite persoane decedate. Dar în spatele acestui lucru se ascund numeroase explicații.
De ce visăm persoanele decedate din familie
În tradiția populară românească, se spune că atunci când visăm o persoană decedată din familia noastră. Aceasta vrea să ne comunice ceva. De asemenea, există șansa ca între tine și persoana cu pricina să fi rămas lucruri nerezolvate. Iar decedatul să vrea să-ți comunice ceva anume.
Preoții ne recomandă ca atunci când visăm o persoană dragă decedată, să-i aprindem o lumânare și să rostim o rugăciune pentru ea. Una dintre acestea este următoarea:
”Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce vrei ca toți oamenii să se mântuiască și nimeni să nu piară și Căruia totdeauna cu nădejde de îndurare ne rugăm. Cel ce Însuți cu glasul Tău cel dumnezeiesc ai zis: „Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, va fi vouă.” Cu inimă umilită și cu lacrimi fierbinți căzând înaintea Ta.
Mă rog ca, și pentru numele Tău cel sfânt, în ceasul sfârșitului vieții mele să-mi dai minte întreagă, cunoștință adevărată. Mustrare cugetului pentru păcatele vieții mele, cu care Te-am mâniat. Și dăruiește-mi Dumnezeule credință, nădejde și iubire neschimbată. Că astfel cu inima curată să pot grăi către Tine, Doamne: „În mâinile Tale îmi dau sufletul”, Cel ce ești binecuvântat în veci. Amin.”
Ce înseamnă atunci când visezi un părinte decedat
Moartea părinților reprezintă o traumă pentru orice persoană, indiferent de vârsta la care experimentezi acest lucru. Potrivit specialiștilor, atunci când visezi un părinte care a murit, acest lucru semnifică faptul că perioada următoare din viața ta va fi plină de probleme și obstacole. De asemenea, apariția unui părinte mort în vis mai poate semnifica faptul că regreți puternic acest lucru întâmplat și te cuprinde deseori nostalgia.
Dacă cel care îți apare în vis este tatăl tău decedat, urmează o mare cumpănă în viața ta. Și trebuie să fii cu mare băgare de seamă la tot ceea ce este în jurul tău. Dacă în vis îți apare mama moartă, înseamnă că vei avea ghinion în dragoste în viitorul apropiat.