Parfumul de trandafiri se numără printre cele mai preferate de către femei. Cu un miros natural, multe iubitoare de frumos aleg să folosească parfumurile de trandafir. Ei bine, cele din comerț deja sunt cunoscute, însă acum ai ocazia să îți prepari singură parfumul.
Cu siguranță vei reuși să obții un parfum cu arome unice, preparat după placul tău. Nu este deloc costisitor și nici complicat, încât pașii sunt simpli. Așa vei reuși să obții un parfum diferit față de colegele sau prietenele tale. Partea bună este că ți-l poți aromatiza așa cum dorești, secretul știindu-l doar tu.
Iată cât de simplu este să prepari acasă parfumul de trandafiri
Pentru a obține un parfum natural și cât mai sănătos, optează pentru această opțiune. Cele din comerț pot fi toxice pentru sănătate și te pot pune în pericol.
Dacă locuiești la curte reprezintă un avantaj. Poți recolta petalele de trandafiri după bunul tău plac. Tot ce trebuie să faci este să alegi cei mai frumoși trandafiri din grădină. Cu cât mirosul este mai puternic, cu atât mai bine.
Astfel, după ce ai ales cei mai aromați și cei mai colorați trandafiri, toacă bine doar petalele acestora. Pune-le într-un vas de sticlă, peste care adaugi o cantitate de ulei de măsline.
Lasă amestecul la odihnit timp de 2 săptămâni, la o temperatură de 21 de grade. Cu ajutorul unui tifon, storci amestecul pe care ulterior îl lași la păstrat într-un loc răcoros.
Într-un vas amesteci 5 lingurițe de vodka cu 10 picături de ulei esențial. Se toarnă apoi tot amestecul într-un vas de sticlă. Se acoperă cu folie de plastic și preț de 48 de ore se lasă depozitat într-un loc întunecat și răcoros.
După ce trece timpul recomandat, se pune peste compoziție o cană de apă distilată. Se strecoară din nou printr-un tifon, apoi îl poți pune într-un recipient preferat. Așa obții cel mai frumos parfum de trandafiri, pe care îl poți prepara după bunul plac.