Reclamă

Mița Biciclista a fost, de-a lungul timpului, un personaj controversat și al cărui nume a fost folosit de mulți români. Cu toate acestea, nu mulți sunt cei care știu, de fapt, ce semnifică, dar și cine a fost Mița.

Cine a fost, de fapt, Mița Biciclista

Mița Biciclista a fost o frumoasă demimondenă din perioada interbelică, potrivit adevarul.ro. Aceasta a rămas în istoria românească prin prisma numeroaselor glume deochiate care s-au făcut pe seama ei și, îți vine să crezi sau nu, a fost un personaj real. Numele adevărat al Miței a fost, de fapt, Maria Mihăescu, iar Mița Biciclista a fost o poreclă cu mare răsunet.

Mai mult, i s-a mai spus și Mița Cotroceanca. Aceasta s-a născut la Didești, Prahova, în anul 1885. Ar fi avut o educație aleasă și nu există date exacte cu privire la momentul în care Mița Biciclista a ajuns în București, însă aici a devenit rapid celebră. O tânără frumoasă, Mița a fost rapid remarcată de bărbați. Aceasta era înaltă, tunsă scurt, cu ochii albaștri, iar de trăsăturile sale au fost atrași chiar și Octavian Goga și Nicolae Grigorescu.

Cine a fost, de fapt, Mița Biciclista. Când vei afla, vei rămâne de-a dreptul uimit
arhivă presă

Ce meserie a avut, de fapt, Mița Biciclista

Sursa amintită mai sus notează faptul că Mița Biciclista practica, la vremea respectivă, prostituția. Însă nu era o prostituată oarecare, ci una de lux. Mai mult, ar fi fost cerută în căsătorie chiar de către regele Manuel al Portugaliei. Despre Mița a vorbit chiar și Neagu Djuvara

„Era o demimondenă, mă rog, hai să-i spunem în mod vulgar, o curvă de mare lux. Lucru rar la vremea aceea, în anii ‘20, făcea ciclism prin Bucureşti pentru a-şi menţine silueta. Făcuse avere şi una din casele ei era cea în care am locuit noi.”, a povestit istoricul.

„Când apărea pe Calea Victoriei, aristocraţii de la Capşa, burghezii de la Oteteleşanu şi boemii de la Kubler abandonau politica şi svartul ca să admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple şi elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte şi cu o caschetă de mătase albă, înfăşurată în voal alb, din care răsăreau încrucişate două ace mari a la Madame Butterfly”, a scris despre Miţa Biciclista Alexandru Predescu în cartea „Vremuri vechi bucureştene”.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro