Reclamă

Anul 2022 a venit cu scumpiri colosale la carburant. Astfel, prețul benzinei și al motorinei a depășit pragul de 9 lei la pompă. În România, până la 60% din prețul litrului de carburant comercializat la pompă reprezintă taxe și accize plătite către statul român. Restul, de 40% ajunge la distribuitor și la producător.

În ultimii doi ani, prețul s-a dublat

Principalii jucători de pe piața românească a carburanților, OMV-Petrom, Rompetrol și Lukoil  stabilesc prețul final de la pompă. Aceștia decid în funcție de costurile pentru achiziționarea, pentru prelucrarea sau pentru transportul petrolului. La aceste prețuri se adăugă, evident, accizele pe care le impune statul român și taxa pe valoare adăugată (TVA).

La data de 28 septembrie 2020, prețul la pompele de carburant din România pentru un litru de benzină era 4,43 lei și 4,29 lei pentru un litru de motorină. După doi ani de pandemie, prețul s-a dublat. Astfel, astăzi a depășit valoarea de 9 lei, mii de români făcând proteste în întreaga țară.

Nu o să îți vină să crezi! La cât ar ajunge prețul benzinei dacă statul nu ar adăuga taxele și accizele
Arhivă presă

Valoarea carburantului fără accize și taxe

O cercetare efectuată de trei profesori universitari din București și Cluj au demonstrat cât ar fi costat în aprilie 2022 prețul carburantului fără accize și taxe, potrivit ziare.com.

„Taxele și accizele aplicate producției, distribuției și comercializării carburanților în România sunt responsabile pentru o parte însemnată a prețului plătit de consumatorii finali. Acciza pentru benzină este de 2.458,10 lei/tonă (1,89 lei/litru), iar acciza pentru motorină este de 2.052,89 lei/tonă (1,73 lei/litru).

În data de 25 aprilie 2022, un litru de benzină costa „la pompă”, în medie, 7,84 lei, iar motorina 8,72 lei. Fără TVA și fără accize, litrul de benzină ar fi costat 4,7 lei, iar cel de motorină 5,6 lei. Rezultă că nu mai puțin de 39% din sumele plătite pentru benzină, respectiv 36% din cele pentru motorină merg către bugetul de stat în contul TVA și al accizelor”, arată studiul.

România a fost primul stat de pe glob care a exportat benzină. În țara noastră, cele mai multe benzinării le are rețeaua Petrom, urmată de Rompetrol.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro