Fără doar și poate, Irina Rimes se numără printre cele mai apreciate artiste de la noi. Dacă pe plan profesional se poate lăuda cu melodiile care au fost în trending mult timp, artista nu se consideră așa norocoasă pe plan personal. Irina Rimes a trecut printr-un divorț, iar de atunci este mai rezervată atunci când vine vorba de expunerea relațiilor.
Meseria pe care o are Andi Bănică
Dacă Irina Rimes se află de ani buni în lumina reflectoarelor, nu aceleași lucru se poate spune despre Andi Bănică, acesta preferând mai degrabă discreția. Fostul soț al artistei este compozitor. Câteva dintre piesele sale au ajuns în topuri, printre care „Visele”, melodia cu care Irina Rimes a devenit cunoscută în România, „Iubirea mea”, cântată de Antonia sau „Stai lângă mine” – Irina Rimes și Vunk.
După ce a stat mai mulți ani în spatele succesului unor piese ce au ajuns hituri, Andi Bănică a decis să își lanseze primul single. Melodia Ploaia a avut mare succes la public și a fost modalitate perfectă de a-și evidenția latura romantică și sensibilă.
Andi Bănică și-a dorit de mic să urmeze o carieră în muzică, astfel că a început să studieze singur. Ulterior, a ajuns să cânte într-un cor de copii, ca mai apoi, talentul să îi fie descoperit în emisiunea „Fabrica de staruri” din Republica Moldova. În cadrul show-ului de talente, Andi Bănică a cunoscut-o pe Irina Rimes. Ulterior, cei doi au ajuns să colaboreze cu Quantum Music.
Imediat după despărțire, s-a speculat faptul că Andi Bănică i-ar fi fost infidel Irinei Rimes. Ba chiar, artistul și-ar fi lăsat iubita de atunci însărcinată. Aceste speculații au fost spulberate chiar de Irina Rimes, care a mărturisit că nu s-a pus probleme de înșelat.
„Pentru că oamenii se schimbă la un moment dat în viaţă, vor altceva. Din păcate, suntem făcuţi să căutăm mereu altceva. Nu e nimic adevărat din ce s-a scris.
Nimic, nimic. Zero, zero. E o poveste. Nu ştiu cine a spus povestea asta, nu ştiu care a fost interesul acestei persoane”, mărturisea Irina Rimes în podcastul lui Cătălin Măruță.