Reclamă

Romanița Iovan a scris istorie în lumea modellingului românesc, alături de alte câteva nume cunoscute. Încă din vremea comunismului când aceasta meserie era un adevărat tabu pentru țara noastră, Romanița a devenit cunoscută. Deși acum nu mai apare atât de des în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să își păstreze aceeași imagine perfectă.

Fostul manechin are câteva trucuri care o ajută să arate spectaculos

Romanița Iovan și-a încheiat cariera pe podium cu mai bine de două decenii în urmă. Cu toate acestea, ea a reușit să își păstreze silueta de invidiat. Astfel, la aproape 60 de ani, fostul manechin arată absolut spectaculos. Romanița are însă câteva secrete de care ține cont în ceea ce îi privește imaginea. Timpul și gravitația nu iartă pe nimeni, astfel că, este cu siguranță nevoie și de puțin efort în acest succes.

Respectă numărul de calorii indicat zilnic

De o viață în lumea modellingului și a industriei „frumosului”, Romanița știe exact ce are de făcut pentru a arăta perfect. Manechinul are o serie de reguli legate de alimentație de la care nu se abate niciodată. Astfel, ea nu consumă mai mult de 1500 de calorii zilnic, pentru a nu acumula nici un kilogram în plus. Mai mult, vedeta include în dieta ei doar verdețuri, proteine, dar și grăsimi sănătoase.

Se spală pe față cu o apă specială

Nu doar silueta o scoate din anonimat pe Romanița ci și chipul ei. La 57 de ani, aceasta are un ten lipsit de riduri profunde. Romanița a dezvăluit ce face pentru a arăta atât de bine. Vedeta se spală pe față cu o apă specială în care a stat câteva ore o crenguță de busuioc sau o monedă din argint. Astfel, proprietățile acesteia se schimbă, putând proteja pielea.

„Un alt truc este carafa cu apă în care pui un ban sau o linguriţă de argint şi busuioc proaspăt şi laşi aşa peste noapte. A doua zi bei toată apa aia, 750 ml pe stomacul gol. Argintul purifică apa, busuiocul are şi el un rol. E o povestea unei doamne de 80 de ani care arăta de 55 şi făcea asta.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro