Variola maimuței pare că se răspândește cu repeziciune în mult țări, dar și în România. Astăzi, 16 iunie, a fost confirmat un nou caz de îmbolnăvire, pe teritoriul țării. Este vorba de un bărbat în vârstă de 36 de ani. Ministerul Sănătății a anunțat că starea acestuia este una bună. Bărbatul este în prezent internat.
Ministerul Sănătății a anunțat astăzi că al patrulea caz de variola maimuței a fost depistat. Potrivit datele oficiale, este vorba de un bărbat de 36 de ani, contact cu primul pacient diagnosticat cu variola maimuței în România. Bărbatul s-a prezentat miercuri la un spital din București, după ce simptomele i-au apărut din data de 12 iunie.
Primul caz de variola maimuței din România a fost anunțat în data de 13 iunie. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani din București. Acesta s-a infectat de la o persoană apropiată care călătorise în ultima perioadă în mai multe țări din Europa.
În data de 14 iunie, Ministerul Sănătății a anunțat ca a fost diagnosticat un al doilea caz de variola maimuței, un bărbat în vârstă de 32 de ani. Iar miercuri, 15 iunie, a fost confirmat al treilea caz, un bărbat de 31 de ani.
OMS, întâlnire de urgență
Cum cazurile de variola maimuței au început să crească la nivel global, OMS a anunțat că va convoca o reuniune a comitetului său de urgență. Acesta reuniune va avea loc în data de 23 iunie. Se va evalua dacă variola maimuței, reprezintă „o urgență de sănătate publică de interes internațional”.
Această întrunire reprezint cel mai înalt nivel de avertizare emis de OMS, care a mai fost aplicat până acum doar în cazul pandemiei de coronavirus şi poliomielitei.
Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că această creștere a îmbolnăvirilor este „neobişnuită şi îngrijorătoare” și că situația „necesită un răspuns imediat și coordonat”.
Variola maimuței se răspândește în principal în timpul contactului fizic apropiat şi prelungit cu o persoană infectată. Acest virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură şi prin fluide corporale.