România este o țară deosebită, iar cei care explorează meleagurile românești pot confirma asta. Pe plaiurile noastre, se află un loc mai puțin cunoscut, dar cu un peisaj unic. Pentru cei care nu cunosc această zonă, este momentul să afle că se poate încadra perfect la minunățiile țării noastre.
Soarele răsare de două ori
În comuna Rimetea, județul Alba, la graniță cu județul Cluj se află un peisaj de poveste. Cu siguranță mulți se întreabă cum este posibil ca soarele să răsară de două ori într-o zi. Există o explicație foarte simplă.
Localnicii au fost foarte atenți la zona în care trăiesc și au observat fenomenul. Rimetea este singurul sat din România distins cu premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material. Astfel că, prima dată, din sat, se poate observa cum soarele care a răsărit se ascunde imediat după Piatra Secuiului. Apoi, acesta răsare din nou printre stânci pentru a lumina satul.
Turiștii vizitează constant această zonă
Comuna Rimetea este una dintre cele mai căutate locații din România. Cu toate că sunt peste 60 de pensiuni unde turiștii se pot caza, locuitorii spun că fără programare din timp, este imposibil să găsești un loc liber.
Aici nu doar că te poți bucura de o adevărată minunăție, respectiv de soarele care răsare de două ori, ci și de numeroasele atracții turistice. Totodată, te poți delecta privind numeroasele activități casnice pe care cei de aici încă le respectă cu sfințenie. De menționat este și așezarea caselor, cât și modul în care sunt construite și finisate.
Acest răsărit nemaiîntâlnit are loc numai în perioada verii, mai exact de la sfârșitul lunii iunie și pe parcursul lunii iulie. Turiștii care vin aici sunt uimiți de așezarea geografică și de locurile și peisajele care îi lasă gură cască. Ei susțin că ar fi unul dintre cele mai frumoase sate din România.