Reclamă

După câțiva ani de pandemie în care tinerii nu s-au putut căsători, aceștia se „îmbulzesc” acum care mai de care pentru a se cununa religios. Numărul cuplurilor care vor să meargă în fața altarului a crescut considerabil, așa că preoții fac foarte greu față cererilor de a oficia cununii. 

Reprezentanții bisericii îi sfătuiesc pe proaspeții însurăței să-și facă programare cu cel puțin trei luni înainte. Cu toate acestea însă, te-ai întrebat vreodată câți bani încasează un preot pentru a cununa religios un cuplu? Indiferent dacă ți-ai pus sau nu această întrebare, suntem siguri că vrei să afli toate aceste detalii.

Banii pe care îi primește un preot pentru a cununa religios un cuplu

Odată cu scumpirea tuturor lucrurilor în România, preoții au ajuns să ajusteze și ei tarifele. Drept pentru care, taxa de cununie va fi mai mare în acest an. Sigur că suma cerută depinde de mai mulți factori, precum dimensiunea bisericii sau zona în care se află.  În cazul în care o cununie religioasă se află la o biserică mică, taxa de cununie începe de la 500 de lei. Pentru o nuntă organizată într-o biserică mare, mirii vor scoate din buzunar chiar și 2.500 de lei, potrivit Gândul.ro

Alături ce această taxă pentru a oficia o cununie religioasă, vor trebui suportate și costurile pentru alte servicii, ca de exemplu un cor sau adunarea mai multor preoți. Aceste servicii valorează în jur de 300 de lei, însă pot și și mai mari, în funcție de biserică.

Câți bani primește un preot pentru a cununa religios un cuplu! Nimeni nu s-a gândit la o asemenea sumă!
pixabay.com

Ce trebuie să facă mirii înainte de cununie

Înainte de a se cununa, mirii trebuie să se spovedească și să se împărtășească. Atunci când merg la preot, aceștia trebuie să aibă la ei certificatul de căsătorie eliberat în urma cununiei civile. În plus, nașii trebuie să fie botezați și cununați în mod ortodox. În general, costurile de la biserică sunt acoperite de miri, dar în unele cazuri, nașii se oferă să suporte cheltuielile cu pricina.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro