Chiar dacă a pierdut Guvernul şi alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă a rămas cu o puternică influenţă în PSD. Preşedintele interimar al Orgnaizaţiei PSD de femei a declarat public faptul că nu este de acord cu o alianţă la nivel naţional cu partidul condus de Victor Ponta. Hotărârea vine după ce partidul condus de Ponta, Pro România, a votat pentru demiterea Guvernului Dăncilă.
Dăncilă este de părere că liberalii nu îşi vor putea duce la bun sfârşit obiectivele şi de aceea se poate observa nemulţumirea politicienilor, în proiectul cu privire la alegerile anticipate.
„Pentru noi este foarte simplu, anticipatele înseamnă austeritate, înseamnă că PNL nu îşi poate duce la bun sfârşit promisiunile, iar PSD este pregătit şi pentru o situaţie şi pentru cealaltă. Pentru noi este important ca actualul Guvern să îşi ducă mandatul la sfârşit. Nu vedem de ce a vrut schimbarea unui Guvern ca peste trei luni să spună că nu mai vor să guverneze şi că vor alegeri anticipate. Atunci când a căzut Guvernul Dăncilă şi au preluat guvernarea ştiau şi atunci de situaţia existentă în Parlament, dar este clar că altele sunt criteriile care stau în spatele alegerilor anticipate”, a spus Viorica Dăncilă, la Palatul Parlamentului.