În ședința de astăzi a coaliției de guvernare social-democrații au făcut o serie de propuneri fiscale. Printre acestea se regăsesc supraimpozitarea pensiilor speciale ce depășesc pensia medie. De asemenea, PSD vrea să supraimpoziteze și veniturile salariale mai mari decât salariul pe care îl primește președintele României, Klaus Iohannis.
PSD vrea supraimpozitarea pensiilor speciale
Într-o postare pe contul de socializare al formațiunii, PSD spune că scopul principal al reformării sistemului fiscal de la noi din țară este de a reduce inechitatea socială și de a asigura solidaritatea socială între contribuabili.
În viziunea social-democraților, povara fiscală ar trebui distribuită în mod echitabil la nivelul societății. Așadar, trebuie îndeplinite concomitent două condiții esențiale. În primul rând, veniturile supradimensionate trebuie supraimpozitate, iar veniturile mici trebuie să beneficieze de impozite mai mici.
Așadar, în ședința coaliției de guvernare PSD a făcut mai multe propuneri, cum ar fi supraimpozitarea veniturilor salariale mai mari decât salariul președintelui țării. De asemenea, pensiile speciale care depășesc consistent pensia medie din România ar trebui supraimpozitate.
Alte măsuri fiscale propuse de către social democrați:
- Diminuarea poverii fiscale prin deduceri aplicate veniturilor mici
- Contribuție pentru Sănătate și Educație din partea firmelor mari, pe o durată limitată.
- Pragurile si cotele de impozit pentru propunerile de mai sus urmează să fie discutate cu partenerii de guvernare.
„Românii se zbat în sărăcie severă”
Social-democrații mai transmit că în această perioadă dificilă nu este corect ca cei cu venituri supradimensionate să aibă același regim fiscal ca persoanele care „se zbat în sărăcie severă”.
În același timp, Guvernul are obligația de a promova solidaritatea între contribuabili și de a asigura un echilibru just între impozitarea muncii și a capitalului, mai spun cei de la PSD.
În ultimul rând, partidul condus de Marcel Ciolacu mai transmite că noul model fiscal trebuie să asigure resursele pentru continuarea investițiilor și a stimulării mediului de afaceri, pentru susținerea dezvoltării economice și a creșterii nivelului de trai.