Britney Spears trece prin cea mai fericită perioadă a ei. După mulți ani în care a îndurat regulile impuse de tatăl ei autoritar, artista a scăpat de sub tutela lui. Acum, Britney s-a înconjurat doar de oameni care îi vor binele și are planuri serioase de a-și întemeia o familie. Primul pas a fost deja făcut.
Britney Spears și-a dorit o nuntă ca în povești, iar visul ei a devenit realitate. În weekend, a avut loc ceremonia în cadrul căreia artista și-a unit destinul cu alesul inimii ei. Sam Asghari. La eveniment au fost invitați puțini, dar aleși pe sprânceană. Madonna, Paris Hilton și Selena Gomez sunt doar câteva dintre divele care s-au distrat alături de proaspăta mireasa.
Britney nu a invitat la nunta ei pe nimeni din familie și se pare că a avut un motiv întemeiat să facă asta. Artista este în continuare supărată pe părinții ei pentru că i-au răpit cea mai frumoasă perioadă a vieții ei. Deși toată lumea știe povestea cu tatăl ei, se pare că nici mama ei nu a fost un simplu spectator.
Britney Spears a pierdut o sarcină anul acesta
Acum, după ce și-a unit destinul cu iubitul ei, Britney Spears și-a propus să își ia măsuri de siguranță. Vedeta nu vrea să mai treacă prin expriențe neplăcute, așa că, de data asta, a încheiat un contract prenupțial. Contrar așteptărilor, artista nu a avut deloc o listă lungă de condiții. Fosta „prințesă pop” a avut o singură doleanță, dar destul de dificilă.
Mai exact, Britney i-a impus de la început lui Sam să își gestioneze singuri economiile. Astfel, în cazul unui divorț, Sam nu are dreptul la nici măcar un cent din averea artistei. Iubitul lui Britney a fost total de acord și a semnat fără să stea prea mult pe gânduri.
„Mulțumesc tuturor celor care sunt îngrijorați cu privire la un contract prenupțial. Bineînțeles că vom face un contract extrem de serios, pentru a-mi proteja jeep-ul și colecția de pantofi, în cazul în care se desparte de mine într-o bună zi.”, a spus Sam.