Au trecut mai bine de doi ani de când Denisa Răducu a murit, însă tatăl ei nu vrea să renunțe la doliul de pe casă. L-a pus într-o ramă și, alături de mai multe fotografii, este așezat pe unul dintre pereții exteriori ai case, putând fi văzut de toată lumea.
De asemenea, tot la casa din Ștefănești a ajuns și doliul de la apartamentul Denisei Răducu, pe care Emilian a decis să îl păstreze. În exclusivitate pentru Antena Stars, Emilian Răducu a dezvăluit că a făcut o placă din marmură, cel mai probabil cu numele Denisei și fotografii cu ea, pe care a așezat-o în curtea casei unde Denisa a copilărit.
„A fost un doliu pe care l-am avut aici la casa părintească unde s-a născut Denisa şi un doliu care a fost la Bucureşti la apartamentul pe care l-a avut. Şi vecinii de acolo, bine, nu cu răutate, dar au spus că ar fi indicat să-l luăm de acolo de la uşa apartamentului şi să-l punem tot aici la casă. Aşa am făcut să nu creadă oamenii că suntem de rea voinţă. (…) Amândouă sunt înrămate, am pus nişte fotografii cu Denisa, le-am pus aici la casa părintească, avem şi o placă din marmură, deci un lucru puţin mai deosebit aşa în amintirea Denisei”, a spus Emilian Răducu.
Emilian Răducu povestește că în continuare merge în fiecare zi la mormântul Denisei. Fanii regretatei artiste continuă să îi ducă flori și cadouri, pe care părinții ei au grijă să le așeze cu drag pentru ca mormântul să arate întotdeauna îngrijit.
„În fiecare zi, domnişoară, în fiecare zi mergem şi vedem despre ce e vorba. Da, da, da, domnişoară. Poate că sunt şi mai multe (n.r. jucării și flori). Şi fotografii, şi lucruri care ţin de prietenia care a fost între Denisa şi fanii ei, colegi, fete, băieţi, care veneau la evenimente unde era ea invitată.
Să fie vreo două zile de când a venit cineva din judeţ cu un preot care a făcut şi o mică slujbă, deci oameni cu bun simţ şi oameni care ştiu ce înseamnă durerea şi de părinte şi durerea atunci când piere cineva care, cum să vă spun eu dumneavoastră, nu că ea ar fi făcut ceva extraordinar, dar era o fetiţă care încerca să distreze lumea, să se simtă bine, deci lucruri care ţin de copii şi fanii ăştia care o îndrăgeau pe ea”, a mai spus tatăl Denisei.
Mai mult decât atât, tatăl Denisei Răducu povestește cum în urmă cu câteva zile cineva a venit la mormântul regretatei cântărețe alături de un preot care a făcut o mică slujbă.
Vă reamintim că Denisa Răducu a murit pe data de 23 iulie 2017, după câteva luni în care s-a luptat cu o boală grea. A fost înmormântată în localitatea Ștefănești, din Vâlcea, acolo unde și-a trăit copilăria.