La cei 28 de ani ai săi, Lidia Buble are mare succes pe plan profesional. Ea provine dintr-o familie numeroasă și iubește să-și petreacă timpul cu aceștia. De asemenea, recent, cântăreața a vorbit despre dorința ei arzătoare de a deveni mamă.
Lidia Buble a ajuns deja în punctul în care știe ce-și dorește. A trecut peste despărțirea de Răzvan Simion, cei doi fiind împreună de aproape șase ani. În anul 2020, au decis să meargă pe drumuri separate.
Recent, îndrăgita artistă și-a surprins fanii cu o mărturisire. Aceasta le-a spus fanilor că dorește și că este pregătită să devină mamă. Luând în calcul faptul că pe plan profesional viața ei merge perfect, artista se gândește să-și pună la punct și viața amoroasă.
Lidia Buble dorește să devină mamă în viitorul apropiat
Având în vedere faptul că Lidia Buble a crescut într-o familie numeroasă, artista iubește să fie înconjurată de frați și surori. Așadar, ea a mărturisit recent că este pregătiă să-și întemeieze o familie, dar să devină și mămică.
„Eu m-aș putea vedea mămică oricând pentru că de mici noi ne-am crescut acasă între noi. Am fost și bonă, adică oricând ar veni, eu o să fiu pregătită.
Acum Dumnezeu decide când va fi momentul și cu cine! Mă văd o mămică foarte cool și răbdătoare. Mă văd o mămică ideală! Acest răspuns mi-l dau nepoții mei, favorizându-mă, petrecem foarte mult timp împreună! Familia este sursa mea de energie”, a spus Lidia Buble.
Lidia Buble, despre relația cu părinții ei
Lidia Buble s-a născut în Deva, dar în urmă cu câțiva ani, artista s-a decis să se mute la București pentru a-și întemeia o carieră muzicală. Ea a colaborat și cu Adi Sînă, iar acest lucru i-a adus notorietate, devenind una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară.
În cadrul unei emisiuni, Lidia Buble a vorbit și despre relația cu părinții ei. Ea este de părere că tatăl ei a fost sever cu ea și frații ei. Însă, consideră că acest lucru a ajutat-o în viață.
„Tata a fost puțin mai sever și bine a făcut. Nu regret absolut deloc pentru că datorită stricteții lui cred că am crescut atât de frumos cu toții. În ziua de azi este foarte greu și cu un copil sau doi, îți dai seama cu 11 copii, trebuia să fie unul dintre ei mai strict. Și ăsta a fost tata, dar bine a făcut.”, a declarat îndrăgita artistă.