Este cel de-al doilea copil al vedetei cu soțul ei Tanner Novlan. Kayla Ewell a născut cu șase săptămâni înainte de termen. Este în culmea fericirii, însă nu a dezvăluit foarte multe informații.
Jones Douglas Novlan este noul membru al familiei
Actrița americană și-a anunțat sarcina în luna februarie. După naștere, nu a dat foarte multe detalii cu privire la ce s-a întâmplat și la motivul pentru care copilul a venit pe lume mai devreme. Cu toate acestea, ea și-a asigurat fanii că bebelușul este foarte bine, în ciuda schimbărilor nedorite.
„Abia aștepta să ne cunoască. Încă procesăm tot ce s-a întâmplat, dar el și cu mine suntem amândoi sănătoși și nu puteam fi mai fericiți că-l avem aici cu noi”, a mărturisit Ewell în podcastul ei „Directionally Challenged”.
Foștii colegi din serialul care a făcut-o faimoasă i-au transmis toate cele bune după marele anunț. Jason Behr, Michael Trevino, dar și personajul principal, Nina Dobrev, au felicitat-o în secțiunea de comentarii a postării sale de pe Instagram. Inclusiv Sara Canning i-a transmis gândurile ei bune.
Cuplul mai are acasă o fetiță pe nume Poppy Marie, în vârstă de aproape trei ani. Kayla Ewell nu este singura actriță din „Jurnalele vampirilor” care a devenit mamă în ultimii ani. Claire Holt și Candice King au născut pentru a doua oară în urmă cu doi ani.
Cine este Kayla Ewell
Vedeta este cunoscută pentru rolurile sale ca Vicki Donovan în „Jurnalele vampirilor”. Este, de asemenea cunoscută pentru rolurile sale ca Caitlin Ramirez în telenovela de lungă durată a televiziunii CBS „The Bold and the Beautiful”. Prima ei apariție la televizor a fost în seria Freaks and Geeks în 2000.
Actrița americană s-a căsătorit cu iubitul ei, Tanner Novlan, de mult timp, în septembrie 2015. Cei doi se întâlniseră de mai bine de 5 ani înainte de căsătorie. Ceremonia a avut loc la Jonathan Club din centrul orașului Los Angeles. Aproape 200 dintre cei mai apropiați, familiile și prietenii acestora au participat la eveniment.