Reclamă

Șirul zilelor ploioase nu s-a încheiat. Meteorologii au venit cu noi vești proaste. Se pare că vremea instabilă, vijeliile și precipitațiile abundente se extind până miercuri, cel puțin. A fost emis un nou cod galben de instabilitate atmosferică pentru câteva județe din țară. Ce zone sunt afectate?

Cod galben de ploi și vijelii

Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod galben de instabilitate atmosferică accentuat. Aceasta se va manifesta prin descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, averse torențiale şi  grindină. Avertizarea este valabilă în intervalul 14 iunie, ora 12:00 – 15 iunie, ora 06:00. Codul galben vizează Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și local Carpații Meridionali și de Curbură.

„În intervalul menționat în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și local în Carpații Meridionali și de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 60…80 km/h) și pe alocuri grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…60 l/mp.”, anunță meteorologii.

Încă două zile de ploi torențiale. Meteorologii au emis cod galben pentru mai multe județe din țară
meteoromania

Prognoza meteo, 14 iunie 2022

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza meteo pentru ziua de astăzi, 14 iunie 2022. Potrivit ANM, astăzi cerul o să fie variabil, cu unele înnorări temporare. Pe spații restrânse și în zonele montane înalte va ploua slab și moderat.

Tot astăzi, aversele de ploaie își vor face simțită prezența mai ales după-amiaza și noaptea, în special în sudul și sud-estul țării, acolo unde ploile vor avea un caracter torențial și vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri grindină.

Astăzi, vântul va sufla slab și moderat, în special în zona Olteniei, Banatului și în nordul Moldovei. În ceea ce privește valorile termice, temperaturile maxime ale zile se vor încadra între 30 și 22 grade, în timp ce minimele se vor situa între 18 și 20 grade.

În Capitală vremea se răcește față de zilele trecute. Iar a doua parte a zilei va aduce instabilitate atmosferică. Astfel, probabilitatea precipitațiilor sub formă de ploaie va apărea spre seară. Ploile cu caracter torențial vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului de scurtă durată.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro