Părinții lui Klaus Iohannis, Susanne și Gustav Heinz Johannis, sunt amândoi sași transilvăneni. Ei au emigrat în anul 1992 din Sibiu în Germania. Klaus Iohannis a declarat că atunci când s-a născut și tatăl său s-a dus să îl înregistreze, funcționarul de la primărie a refuzat să îi scrie numele cu „J”, așa a ajuns președintele României să fie „Iohannis”.
Cine este Klaus Iohannis
Mama sa este descendenta unei familii din localitatea Bradu, de lângă Sibiu. Klaus Iohannis și-a petrecut vacanțele copilăriei la bunicii săi din Bradu, cu care mergea la fân și la restul activităților agricole.
În anul 1983, Klaus Iohannis a absolvit studiile Uniersității Babeș-Bolyai din Cluj. Ulterior, acesta a fost profesor de fizică la Agnita, iar apoi la mai multe școli din Sibiu. Din anul 1989, președintele Klaus Iohannis a fost profesor la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”. În anul 1997, oficialul a devenit inspector școlar general adjunct, iar între anii 1999 și 2000 el a fost inspector școlar general al județului Sibiu.
Din anul 1989, Klaus Iohannis s-a căsătorit cu Carmen Iohannis, care și ea la rândul ei este profesoară de limba engleză la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.
Klaus Iohannis, mai sărac în 2021
În ceea ce privește declarația lui Klaus Iohannis, acesta deține șase imobile, însă nu are bijuterii, autoturisme, tablouri sau alte economii.
Conform documentului, preşedintele Klaus Iohannis a avut salariu de 178.391 lei în 2021, comparativ cu anul trecut când a avut 179.735 lei
Soţia acestuia Carmen Iohannis, a primit un salariu anual de 44.816 lei. Anul trecut, la această categorie, era trecută suma de 43.450 lei. La venituri din activităţi independent apar drepturi de proprietate intelectual, de la Editura Curtea Veche Publishing, în valoare de 29.784 lei, mult mai mult față de anul 2020 când apărea suma de 1.275 lei.
Veniturile din închirierea imobilelor sunt în acest an la suma de 28.799 lei comparativ cu anul precedent când erau de 35.743 lei. Tot suma de 28.799 de lei apare în acest an şi la soţia acestuia, Carmen Iohannis, din închirierea unui imobil, iar anul trecut era trecută suma de 35.743 de lei.