Mihai Trăistariu s-a restras de o vreme din lumina reflectoarelor, dar asta nu înseamnă că nu a fost la fel de activ. Artistul s-a lansat în alte domenii care, pe timp de pandemie, i-au asigurat un trai decent. Încrezător în forțele proprii, Mihai are de gând să își extindă afacerile cât de curând.
Mihai Trăistariu a observat că nu mai face la fel de mulți bani din muzică, dar nu s-a plafonat. Artistul a pus planul muzical pe locul doi și și-a găsit o nouă pasiune. Mihai are mai multe apartamente la malul mării pe care a decis să le închieri petrecăreților. Prețul nu este deloc unul mic, mai ales că artistul se folosește și de imaginea lui de persoană publică.
Cei care au dorit să stea o noapte în apartamentele artistului, au trebuit să scoată din buzunar 350 de lei pe noapte. Deși asta i-a rotunjit destul de mult veniturile, pandemia și-a spus cuvântul. Mihai are și câteva datorii de care va scăpa, după cum estimează el, în perioada următoare.
Mihai Trăistariu mizează pe intuiție și fler
Imediat cum va reveni pe linia de plutire, Mihai Trăistariu are de gând să își lărgească orizonturile. Artistul nu se mai mulțumește doar cu câteva apartamente, ci vrea să aibă propriul hotel. Momentan, acesta nu este decis dacă va fi amplasat la munte sau la mare, dar un singur lucru este cer.
Mihai nu vrea să apeleze la ajutorul specialiștilor. Fostul reprezentant al României la „Eurovision” crede că spiritul lui de afacerist și intuiția îl vor ajuta să aibă o afacere prosperă.
„Încerc să îmi plătesc ratele la bănci și să mă apuc de strâns, fiindcă turismul ăsta funcționează. Vreau să îmi fac un hotel, ori la mare, ori la munte. Îmi plac hotelurile astea.
Important e să găsesc un loc bun și să îl fac. Nu mă sfătuiește nimeni, vreau să mă ocup de acest domeniu. O mai dai și în bară, dar de multe ori am nimerit-o”, a declarat Mihai Trăistariu, potrivit wowbiz.ro.