Reclamă

Nicolae Ceaușescu a fost un dictator și un comunist convins care a subjugat populația României timp de 24 de ani. A fost președintele țării din 1974 și până în decembrie 1989. A fost Secretar General al PCR din 11 iulie 1965 și până în decembrie 1989. Ca atare, au existat foarte puțini oameni care au criticat politica internă și externă a fostului președinte, mai ales în public. 

Constantin Pârvulescu, atac dur la adresa lui Nicolae Ceaușescu

Cu toate că era adeptul comunismului, nu a fost de acord cu modul în care conducea țara dictatorul român. Constantin Pârvulescu a fost unul dintre membrii fondatori al Partidului Comunist din România. Între cele două familii nu a fost niciodată o relație bună. În 1950, în calitate de președinte al Comisiei Controlului de Partid a respins cererea Elenei Ceaușescu de a i se acorda vechime de ilegalistă din 1939.

În 1961, Pârvulescu era criticat dur în Partidul Comunist de mai mulți membri, care considerau că politica sa a început să devieze către ideologia de dreapta. Mai mult de atât, acesta a fost acuzat de complicitate cu Iosif Chișinevschi și Miron Constantinescu, care voiau să îl înlăture de la conducere pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pentru aceste lucruri a fost înlăturat de la partidul pe care tocmai el îl înființase.

În anul 1974, a fost reprimit în PCR, însă fără să primească vreo funcție. Patru ani mai târziu, Constantin Pârvulescu a criticat public, la Congresul al XII-lea al PCR, realegerea lui Nicolae Ceaușescu în fruntea Partidului Comunist Român. Totodată, acesta a blamat și faptul că în jurul familiei acestuia s-a creat un cult al personalității.

Cine este românul care nu s-a sfiit să îl critice public pe Nicolae Ceaușescu în perioada comunismului? Bărbatul a avut consecințe de suportat
Arhivă presă

Efectele pe care le-a avut de suferit fostul membru fondator al PCR

La acea vreme, Pârvulescu avea 84 de ani, iar ca urmare a faptelor sale, a fost dat afară din sală și considerat trădător de țară. În aceeași noapte, bărbatul a fost pus sub arest la domiciliu. Ulterior, pe data de 16 decembrie 1980, a fost exclus din nou de partid, de această dată definitiv.

Pe întreaga perioadă a existenței sale, Pârvulescu l-a criticat dur pe fostul președinte. În 1989, a semnat, alături de foștii comuniști de frunte ai PCR, „Scrisoarea celor șase”. Textul critica regimul Ceaușescu și a fost citit la BBC și Europa Liberă și a avut ca rezultat arestarea celor șase până în decembrie 1989. Constantin Pârvulescu a murit trei ani mai târziu, la 96 de ani.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro