În urmă cu 16 ani, în anul 2006, Mihai Trăistariu a înregistrat unul dintre cele mai mare succese ale carierei sale. Artistul a reușit să obțină cel mai mare punctaj la „Eurovision” cu piesa „Tornero” de când România a participat în cadrul show-ului.
Fericirea i-a fost umbrită de pierdea fulgerătoare a mamei sale. La două zile distanță de fericitul eveniment, mama artistului s-a stins din viață. Femeia a suferit de un cancer la ficat care i-a adus și sfârșitul la două luni de când a descoperit că e confruntă cu această boală. Mihai Trăistariu a mărturisit că femeia nici nu s-a putut bucura de reușita băiatului său.
„A murit a doua zi..”
@ameritatpodcast Mihai Traistariu, despre cel mai greu moment! Link in bio! ⬆️ #fyp #mihaitraistariu #ameritatpodcast
„Maică-mea a prins până în punctul „Eurovision”, până în 2006 când am luat finala românească, am câștigat cu Tornero. A prins asta, numai că ea avea probleme la ficat. A făcut un cancer la ficat și în două luni s-a și stins. Ea a murit a doua zi, după ce eu am luat în Grecia cel mai mare punctaj din istoria României. Și atunci, a doua zi a intrat în comă , nici n-am apucat să vin acasă să se bucure.” a declarat Mihai Trăistariu în podcasul „Ameritat”
Mama lui Mihai Trăistariu a avut o viață grea cât timp tatăl artistului s-a aflat în viață. Cântărețul mărturisește că prinsese un soi de ură pe tatăl său din cauza comportamentului violent pe care îl avea. În momentul în care bărbatul a decedat, mama sa nici nu a vrut să participe la înmormântare.
„Taică-miu o târa pe jos, prin casă, ajunsese aproape de crimă, eu am prins un pic de ură pe el. Nu mai știam, nu înțelegeam, ca și copil. A legat-o de calorifer, o închidea în baie o zi întreagă, era extrem. S-a zbătut acolo, a dat cu ochiul în cuiul de la calorifer. Atunci când a murit taică-miu, mama nici măcar nu s-a dus la înmormântare.”a spus în trecut Mihai Trăistariu.