Reclamă

Cine nu își amintește de generația veche a echipei Observatorului? Mona Nicolici, Radu Cosarca, Lucian Mândruță, Gabi Firea sau Alessandra Stoicescu sunt printre primii jurnaliști care au prezentat știrile Antenei. Dintre aceștia, singura care este urmărită și astăzi în aceeași postură a rămas Alessandra Stoicescu. Ceilalți jurnaliști au încercat marea cu degetul și în alte meserii. Mona Nicolici era una dintre fețele îndrăgite de public, emblemă a jurnalului zilei difuzat de Antena 1.

În anii 2000, vedeta și-a câștigat notorietatea aducând de la renumitul pupitru, știrile de interes pentru români. La un moment dat, Mona Nicolici a lăsat deoparte lumea celebrității pentru o viață normală. Aceasta a optat pentru un job în cu totul altă sferă.

A fost director de sustenabilitate la OMV Petrom

Chiar dacă la prima vedere pare un domeniu al bărbaților, Mona Nicolici i-a făcut față cu brio. Aceasta se ocupa de zona de protecție a mediului în cadrul uriașei companiei de energie. Cel mai probabil abilitățile de comunicare dobândite datorită jurnalismului i-au fost de mare folos. Mona Nicolici a petrecut în cadrul acestei companii câțiva ani buni. Ulterior s-a mutat în cadrul CSR, conceptul care înglobează responsabilitatea socială a corporațiilor, tot pe zona de sustenabilitate.

Din fericire, deși a avut succes în domeniu, Mona Nicolici a rămas cu gândul la marea dragoste: jurnalismul. Astfel că în urmă cu doi ani a acceptat provocarea de a se întoarce din nou în acest sector. Astfel, de atunci, Mona a prezentat o emisiune la postul de radio, Europa FM, spre bucuria fanilor ei.

Cu o voce inconfundabilă, Mona Nicolici s-a bucurat de o primire de excepție în lumea radioului. Pe lângă această activitate, vedeta prezintă și diferite evenimente atât în Capitală cât și în diferite orașe ale țării. La fel s-a întâmplat și recent când aceasta a prezentat Gala FSC la Bacău.

 


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro