Jador s-a făcut remarcat în scurt timp de la prima apariție, iar hiturile sale ajung în primele locuri din topurile muzicale. Acesta are și un rival în industria muzicală, pe Culiță Sterp, care se bucură și el succes.
Cei doi au multe solicitări pentru evenimente și spectacole pe care le onorează. Jador se bucură de o notorietate mai mare după ce a participat la câteva emisiuni TV. Fanatik îl consideră o mașină de făcut bani pentru profiturile pe care le-a înregistrat anul trecut. Deși artiștii sunt prieteni, între ei există o concurență pe piață.
Jador și-a început activitatea în muzică în anul 2019 și deține două firme, ambele având ca domeniu de activitate interpretarea artistică și organizarea de spectacole, Jador Music și Jador Booking. Prima firmă este înființată de doi ani, iar a doua din 2021, având doar un an de activitate.
Profitul încât de manelist se ridică la aproape un milion de lei, undeva la 200.000 de euro. Una dintre firme a obținut 170.000 de lei, iar cealaltă peste 650.000 de lei. Suma mai mică a fost înregistrată pe o perioadă de cinci luni de activitate.
Culiță nu se bucură de același profit ca amicul său, ci chiar este pe pierdere. În anul 2021, cifra de afaceri a fost mult mai mică și suma a fost de 30.000 de euro, pentru o perioadă de cinci luni de activitate. Ce ține de profituri, nici aici nu stă foarte bine. El a avut pierderi de aproape 28.000 de lei, iar în 2020 a pierdut peste 10.000 de lei. Se pare că afacerea sa în domeniul muzical nu îi aduce mari profituri.
Jador nu a putut concerta la Filarmonica din Timișoara
În ultima perioadă, Jador a fost prins la mijloc într-un scandal uriaș. Luna trecută trebuia să aibă concert la Filarmonicii Banatul din Timișoara împreună Cu Aza Gabriela. Directorul instituției a refuzat ca cei doi artiști să apară pe scena filarmonicii. Pentru gestul făcut, a fost acuzat de rasism muzical, iar Jador a declarat că nu va mai concerta în Timișoara.
„Eu creez muzică, nu mă ocup de organizarea de evenimente, fac altceva: creez muzică doar! Sunt chestiuni minore astea, nu le bag în seamă.” a spus Jador.