Teo Trandafir este o profesionistă în tot ceea ce face. Vedetei i-a plăcut mereu să iasă în evidență cu reușite profesionale și a lăsat partea personală departe de lumina reflectoarelor. Totuși, prezentatoarea a avut și momente de slăbiciune și sinceritate în care a dat totul din casă.
Teo Trandafir a recunoscut de multe ori că este pretențioasă atunci când vine vorba de bărbații din viața ei. Cei care vor să o cucerească trebuie să treacă anumite „teste” și trebuie să aibă calități la care vedeta ține foarte mult. În prezent, Teo este singură și nu pare să fie afectată de asta.
Vedetei i-a plăcut mereu să fie pe propriile picioare, iar independența și-a pus accentul pe toate planurile. Teo Trandafir s-a axat cel mai mult pe carieră și, drept dovadă, cariera ei este una ireproșabilă. Totuși, chiar dacă nu a avut mulți partneri, asta nu înseamnă că nu are ce povesti.
Teo Trandafir nu a rezistat mult timp lângă Cătălin
Invitată de Oana Radu în emisiunea ei, Teo a fost supusă la detectorul de minciuni, așa că a trebuit să debordeze de sinceritate. Așa cum era de așteptat, Oana a atins și planul amoros al vedetei și, spre surprinderea tuturor, prima dragoste a lui Teo a fost la 16 ani. Pe vremea când era doar o puștoaică, vedeta s-a îndrăgostit până peste cap de un băiat care îndeplinea cerințele mamei sale.
Din nefericire, povestea de dragoste adolescentină nu a durat prea mult. Teo a suferit enorm după despărțire, iar acela a fost primul moment în care s-a simțit dezamăgită de bărbați. Norocul vedetei a fost că mama sa i-a fost alături.
„Marea dragoste a tinereții mele, cel mai frumos băiat din liceu… Mama l-a plăcut atât de mult, încât atunci mi-a cumpărat prima pereche de pantofi Guban, 375 de lei perechea! Și aveam 16 ani,
Băiatul avea vreo 2,05 metri. Eu m-am îndrăgostit de el fără speranță. Omul, la un moment dat, m-a părăsit, că doar la norocul meu…
Am plâns în brațele mamei vreo doi ani de durere că nu mai sunt cu el! Pe urmă, am intrat și la facultate.l Eu tot după Cătălin al meu plângeam”, a povestit Teo Trandafir în cadrul emisiunii „Detectorul de minciuni”.