Reclamă

Carmen de la Sălciua este una dintre artistele apreciate și căutate pentru a cânta la un eveniment privat. Aceasta vine alături de saxofonistul ei, Nelu Popa, de care nu se dezlipește. Cântăreața face un show spectaculos și ridică pe toată lumea la dans.
Carmen de la Sălciua și Nelu Popa au plecat împreună în industria muzicală în urmă cu câțiva ani. Inițial, artista a mers pe folclor, apoi s-a orientat și spre muzica de petrecere, având mai mult succes în acest sens. Saxofonistul cu care colaborează a reușit să ajungă în trending-ul de pe Youtube cu o piesă instrumentală.

Nelu Popa nu se rezumă doar la cântările pe care le are alături de Carmen de la Sălciua. El și-a deschis propriul studio de înregistrări, numit Sonic Studio și produce muzică la Oradea. Dar totuși, cât costă să îi aduci la un eveniment.

Pentru o noapte întreagă ei cer câteva mii de euro. S-a speculat că pentru suma de 4.500 de euro Carmen de la Sălciua și Nelu Popa vor face atmosferă la evenimentul tău, iar invitații vor fi mulțumiți. Cei doi onorează toate cântările pe care le au și respectă mereu înțelegerile pe care le au cu organizatorii.

Sursa foto: Social media

Carmen de la Sălciua l-a ajutat pe Nelu Popa

Când au pornit pe acest drum, tariful era mult mai mic și aveau un vis să devină mari artiști. Un procent mai mare din tarif îl primește Carmen pentru efortul pe care îl depune toată noaptea. Toți banii câștigați de cei doi de-a lungul anilor au fost investiți în muzică și în dezvoltarea lor în această industrie.

„Îmi amintesc orice bănuț pe care îl câștigam la petreceri mai micuțe și locale. Îi investeam în clipuri și în melodii. Au fost vremuri grele. Ne-au ajutat la dezvoltarea noastră ca și artiști. A meritat tot efortul depus de-a lungul anilor! Pe această cale țin să-i mulțumesc lui Carmen. Îi mulțumesc pentru toată încrederea acordată. Vreau să-i mulțumesc pentru tot ce am reușit să construim împreună în cariera muzicală”, a declarat  Nelu Popa pentru Fanatik.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro