Vladuță Lupău are o relație fericită cu fostul portar Adrian Rus. Cei doi urmează să devină părinți și sunt în culmea fericirii. Artista a mărturisit cum și-a cunoscut soțul, după o întâmplare șocantă pe care nu o poate uita.
În urmă cu un deceniu, Vlăduța Lupău era studentă la Facultatea de Medicină Veterinară și cocheta cu muzica în paralel. Planurile sale erau altele, dar familia a împins-o către studii în alt domeniu și a acceptat. Artista a fost invitată de către un profesor de-al său la o petrecere în localitatea Căprioara din Cluj. El îi cunoștea talentul și a vrut să îi încânte pe politicieni cu vocea sa.
Ajunsă la terasa unde avea să cânte, apare și Adi, cel care avea să-i devină soț prin apropiere. Cei doi s-au văzut puțin timp, apoi bărbatul a plecat, după ce și-a lăsat tatăl la petrecere, Vlăduța Lupău a considerat că nu l-a atras deloc în acel moment,
„L-am cunoscut la o cântare. Eram la facultate, un coleg de-al mamei mele, profesor la o anumită materie, era în politică şi a făcut o petrecere cu colegii lui din politică. Şi a zis hai şi tu până acolo, la Căprioara, satul soţului meu şi cântă şi tu acolo. Şi eu încântată, cânt la profesor, că poate mă ajută şi pe mine cândva. Acolo erau vreo 20 de oameni, nu erau mulţi, la un lac, vara… şi întrebam ce fac eu aici, ce cânt eu aici. Norocul meu e că erau politicieni şi voiau cântece patriotice.
La un moment dat, vine un Jeep să lase ceva acolo, mâncare, nu ştiu. Şi era de fapt Adi, să-i aducă tatălui său, care era şi el acolo, ceva. Ne-am văzut, a stat să asculte patrioticele mele, a văzut că fac bani. După care a plecat, nu cred că l-am impresionat foarte tare.”, a spus Vlăduţa Lupău la podcast-ul moderat de Horia Brenciu.
Vlăduța Lupău nu a primit bani de la profesor
După ce Adi Rus a mai trecut pe acolo, artista s-a trezit cu o cerere de prietenie pe Facebook. Au început să vorbească, iar de atunci, totul este istorie. Cei doi au început să formeze un cuplu și se iubesc nebunește.
Vlăduța Lupău mărturisește că Adi a fost singurul lucru bun din acel moment, fiindcă nu a fost plătită de profesorul ei. Artista abia a avea bani ca să ajungă acasă și, de multe ori, lua oameni la ocazie pentru a câștiga mai mulți bani.
„A mai venit o dată, a mai făcut un drum, a mai venit cu ceva acolo. După aceea, am plecat acasă, mi-a dat cerere pe Facebook şi de acolo… ca şi prieteni vorbeam, dar ăla a fost începutul. Aşa ne-am cunoscut. A, şi profesorul ăla nu mi-a dat bani de drum, nu mi-a dat bani de nimic. Ce-o fi zis, a făcut asta ciubuc. Eu n-aveam bani nici de motorină. Eu luam şi oameni la ocazie daca trebuia, ca să-mi acopăr pârleala! „Treceţi batalioane Carpaţii” am cântat-o de 6-7 ori acolo, le plăcea oamenilor, nu mai ştiu, erau deputaţi… le plăcea. Nu-mi pare rău că domnul profesor nu mi-a dat bani de drum, că a meritat toţi banii. Ăsta a fost începutul.”, a adăugat Vlăduţa Lupău.