Reclamă

Pe data de 14.02.2020, în jurul orei 21:16, patrula din cadrul SPR3 Marginea, în urma vizionării unui videoclip postat pe o reţea de socializare a constatat că o minoră de 15 ani, din comuna Horodnic de Sus, este lovită de către un tânăr de 19 ani, din aceeaşi localitate, cu un bici peste corp şi cu pumnii în zona feţei.

S-a stabilit că persoana vătămată, în vârstă de 15 ani, se află într-o relaţie de concubinaj cu tânărul, începând cu primăvara anului 2019, moment din care au început să locuiască şi să convieţuiască împreună, la locuinţa celui din urmă, din com. Horodnic de Sus.

În perioada septembrie – octombrie 2019, perioadă în care persoana vătămată avea vârsta de 14 ani, aceasta a întreţinut în mod consimţit, raporturi sexuale normale repetate, cu concubinul său, în urma cărora a rămas însărcinată, în prezent având o sarcină în evoluţie de 22 de săptămâni.

În cursul lunii ianuarie 2020, în timp ce persoana vătămată se afla în curtea locuinţei concubinului său, asupra acesteia au fost exercitate acţiuni violente, fiind lovită de către tânărul de 19 ani, în mod repetat, în aceleaşi împrejurări fiind obligată să-şi apropie membrul superior drept de nişte cărbuni încinşi.

În baza probatoriului administrat de poliţişti, prin ordonanţele din data de 15.02.2020, s-a dispus şi confirmat efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect, pentru săvârşirea infracţiunilor de “actul sexual cu un minor” şi “violenţă în familie”.

Prin ordonanţa organului de cercetare penală al poliţiei judiciare din cadrul SPR 3 Marginea, cu încunoştiinţarea procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, s-a dispus reţinerea suspectului, pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost introdus în arestul IPJ Suceava, urmând ca până la expirarea măsurii de reţinere, procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, să dispună alte măsuri faţă de suspect.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro