Reclamă

Alex Delea este concurentul care a reușit să pună mâna pe trofeul „Survivor România” 2022, dar și pe marele premiu în valoare de 100.000 de euro. Fostul Războinic s-a arătat extrem de încântat de reușita sa și aproape că nu i-a venit să creadă că a câștigat. Acum, Alex Dela a mărturisit ce va face cu premiul și ce planuri de viitor are.

Alex Delea este fericitul câștigător al competiției „Survivor România” 2022, fapt ce i-a adus un câștig de 100.000 de euro. Atunci când a aflat că el este cel care va pleca cu trofeul acasă, tânărul a fost șocat. Acum, lucrurile s-au mai liniști, iar Alex Dela a declarat ce va face cu banii câștigați.

Se pare că fostul Războinic înainte să vină în competiția din Dominicană nu avea un drum sigur în viață, iar acum cu ajutorul premiului intenționează să își creeze unul. Mai mult, o mare parte din banii câștigați îi va dedica mamei sale. Tânărul intenționează să o răsplătească pe cea care i-a dat viață pentru toate sacrificiile pe care le-a făcut de dragul lui.

„Sper din tot sufletul că mama mea este mândră, m-a ajutat toată viața până la 25 de ani, mi-a oferit muncă, educație, e momentul meu să îi ofer ceva, ceva la care nu s-a gândit niciodată.”, a Alex Delea, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

Alex Delea a decis ce va face cu premiul cel mare de 100.000 de euro. Câștigătorul „Suvivor România” 2022 s-a gândit la tot
Social media

Ghinion pentru Alex Delea

Imediat după ce a câștigat „Survivor România” se pare că norocul l-a părăsit pe Alex Delea. Fericirea fostului Războinic a fost umbrită de un eveniment neașteptat. Acesta a așteptat cu nerăbdare să își primească înapoi telefonul, însă în doar câteva ore a reușit să îl piardă. Alex Delea le-a mărturisit internauților că nu a apucat să se bucure mai deloc de telefon. Tânărul s-a arătat destul de supărat și speră că cineva îl va găsi și îl va returna.

„Ce faceți, băi, nebunilor, băi? Fac un InstaStory, nu-mi vine să cred, dar până să fac acest InstaStory, să știți că mi-am așteptat telefonul timp de cinci luni de zile. Mi-am primit telefonul și l-am pierdut în câteva ore. Mi-am pierdut telefonul. Ăsta nu e telefonul meu, am putut într-un sfârșit să intru și eu pe Instagram, dar nu am telefon, mi-am pierdut telefonul.

E ceasul 4:45, nu l-am găsit, nu i-am dat de cap. Mi-am pierdut telefonul, bă. Nu mai am telefon. Sper să mă trezesc și cineva să mi-l aducă, că înnebunesc.”, le-a spus Alex Delea internauților.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro