Jorge mărturisește că a cerut-o de soție pe Raluca Prodea într-un moment în care relația lor era aproape de a se încheia. Totul s-a petrecut într-o seară, după ora 12 noaptea, iar cei doi erau la un pas de a se despărți. Cei doi erau la baie, plângeau, moment în care Raluca i-a spus că relația nu mai funcționează.
În acel moment, Jorge a venit cu o altă idee, ca în loc de despărțire să facă nuntă. Acela a fost momentul în care artistul a cerut-o de soție pe partenera sa.
Jorge: „Nu mai bine ne căsătorim?”
„Cererea în căsătorie a venit într-un moment de cumpănă, pentru că era într-o seară, după 12 noaptea, fetele dormeau, și noi tocmai ne decideam să ne despărțim.
Eram în baie, plângând amândoi, iar în momentul în care ea mi-a zis: „Gata, avem prea multe încercări, nu merge!, eu i-am răspuns: „Decât să ne despărțim, nu mai bine ne căsătorim?. Și așa am cerut-o în căsătorie, în baie, pe jos.” a declarat Jorge pentru Viva!
În prezent, cei doi au o relație frumoasă și se înțeleg foarte bine.
„Relația este din ce în ce mai bună, ne-am sincronizat incredibil, ne înțelegem reciproc din priviri.” a spus Jorge pentru sursa citată
Momentele tensionate între Jorge și Raluca nu au lipsit de-a lungul relației lor. Cu toate acestea, cei doi au avut maturitatea necesară și dorința de a depăși momentele de impas. În momentul de față, atât Jorge, cât și soția sa sunt recunoscători pentru tot ceea ce li s-a întâmplat de-a lungul timpului.
„Ca în orice cuplu, au mai fost hopuri. Fiecare relație are nevoie de experiențe ca să evolueze. Noi am avut diferite momente mai dificile pe care am învățat să le depășim împreună, pentru că doar așa putem crește, iar noi suntem recunoscători pentru tot ce s-a întâmplat. Noroc că am avut curajul să le depășim.” a mărturisit Jorge pentru aceeași sursă