Reclamă

În urmă cu ceva timp, cântăreața de muzică populară a mărturisit că și-a pierdut osteneala din ultimii ani într-o fracțiune de secundă. Deși blondina este una dintre cele mai apreciate și cunoscute artiste de la noi din țară, aceasta nu a scăpat de probleme. 

Ce i s-a întâmplat cântăreței

Maria Constantin a declarat că și-a pierdut videoclipurile, melodiile, dar și banii învestiți, asta după ce ar fi avut loc o neînțelegere. Canalul de Youtube, cu peste 200 mii de abonați, i-a fost închis, pentru că a lansat o piesă și a primit report. Cu toate că vedeta avea acte pe melodia respectivă.

„Era munca mea de atâția ani, videoclipuri, melodii, bani investiți! Este foarte aiurea, se poate face foarte ușor rău! Acum, a trebuit să o iau cumva de la capăt cu noul canal de YouTube! S-a întâmplat acum multă vreme, când eu nu știam că Youtube-ul se monetizeză, aveam abonați foarte mulți.

Eu nu știam lucrurile astea. Aveam pe cineva care se ocupa de lucrurile astea. Nu era nici măcar monetizat. Eu l-am pierdut, pentru că a fost cumva o neînțelegere. Am lansat o piesă, la care mi-a fost dat report, deși eu aveam acte pe piesa respectivă”, a susținut artista în cadrul unei emisiuni TV.

Probleme mari pentru Maria Constantin! Cum a ajuns artista să piardă toată munca depusă în ultimii ani
Facebook

Ce decizie a luat blondina

Solista de muzică populară a luat legătura cu cei de la Youtube cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Totuși, pentru a remedia problema trebuia să înainteze un proces prin care să primească o decizie judecătorească care să demonstreze autenticitatea piesei.

Atunci eram în mai multe procese. YouTube-ul mi-a răspuns că trebuie să înaintez un proces în care să am decizia judecătorească, cum că într-adevăr este piesa mea! Deși eu aveam acte pe piesa respectivă”, a mai adăugat vedeta.

Cu toate astea, Maria Constantin nu a înaintat niciun proces. Aceasta a preferat să să își creeze un nou cont de Youtube. În același timp, solista regretă că a pierdut 200 de mii de abonați.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro