Miercuri, 1 iunie, a fost o zi specială pentru toți copiii. Așadar, Tudor Chirilă și-a surprins fanii de pe Facebook cu un mesaj tranșant.
Tudor Chirilă este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din țară. Cariera sa este de-a dreptul impresionantă atunci când vine vorba despre muzică. El este foarte implicat în diferite subiecte sau chiar scandaluri.
Mesajul tranșant a lui Tudor Chirilă de 1 iunie
Desigur că artistul nu a uitat de Ziua Internațională a Copilului, 1 iunie. Astfel, el a dat cărțile pe față și și-a spus părerea despre această zi specială. El a mai mărturisit ce se întâmplă, de fapt cu copiii din țara noastră.
Așadar, după cum chiar el a spus: „România nu își iubește copiii”. Mai mult, artistul a adus mai multe argumente pe baza acestui subiect. În scurt timp mesajul său a devenit viral. Rândurile scrise de Tudor Chirilă au fost foarte îndrăgite de fani, având în vedere că postarea sa a strâns în jur de șapte mii de reacții.
Tudor Chirilă, despre copiii defavorizați din România
Prin mesajul său, Tudor Chirilă a vrut să scoată aspectele mai puțin plăcute ale țării noastre. El a vrut să evidențieze faptul că sunt foarte multe familii care nu au bani ca să își poată țină copiii la școală. Tudor Chirilă a mai vorbit și despre mamele copile care rămân însărcinate în urma abuzurilor adulților.
„Încă o zi în care ne prefacem că copiii sunt în centrul societăţii noastre. Încă o zi în care vorbim despre lumea pe care ar trebui s-o construim pentru copiii noştri sau despre încrederea pe care ar trebui să le-o insuflăm. Nu mai vorbesc de dragoste. Ieri am fost invitat la un podcast la liceul Emanuil Gojdu din Oradea şi apoi la o întălnire cu elevi de la acelaşi liceu.
Din discuţie a reieşit cumva că întrebările pe care le are generaţia asta sunt legate de nesiguranţă profesională, lipsa orientării în zona asta şi paralelismul şcolii cu viaţa. Scoala noastră nu pregăteşte copiii pentru viaţă. Copiii ăia pe care îi sărbătorim azi şi cărora le atribuim viitorul nostru. Azi e ziua copilului. Da, e frumos să fii copil când ai macar siguranţa zilei de mâine”, este o parte din mesajul scris de artist.