Pentru că e weekend, e distracție! Bineînțeles, doar nu credeai că sâmbăta aceasta te lăsăm fără doza zilnică de energie și umor?! Așa cum te-am obișnuit, ți-am pregătit noi povești haioase ce te vor scoate din rutină sau monotonie. Fie că ai sau nu activitate în acest moment, suntem convinși că nu te înduri să ignori bancurile noastre, căci știi prea bine că le alegem pe cele mai tari!
Povestea de astăzi ilustrează viața de cuplu a doi tineri neliniștiți. Când soția decide să-și testeze soțul să vadă dacă o înșeală, culmea este că acesta se prinde de figură și intră în jocul soției. Până la urmă, cel care a picat în plasă, a fost chiar femeia. Vei râde în hohote, căci mulți români adoră aceste picanterii dintre bărbat și femeie.
Bancul de sâmbătă
O tânără geloasă vrea să își testeze soțul și să vadă dacă acesta o înșeală.
Așa că i-a scris o scrisoare în care i-a spus că s-a săturat de el și că l-a părăsit, a lăsat-o la vedere, apoi s-a ascuns sub patul din dormitor.
Bărbatul a ajuns acasă, a citit scrisoarea, a scris ceva, apoi a început să cânte și să danseze.
Și-a luat telefonul și a sunat pe cineva.
– Bună, iubito, tocmai îmi schimb hainele și vin la tine. Cât despre proasta cealaltă, s-a prins în sfârșit că îmi băteam joc de ea și a plecat. Am făcut o greșeala imensă când m-am însurat cu ea. Îmi doresc să te fi întâlnit mai devreme. Ne vedem în curând, iubito!, a spus soțul femeii, apoi a părăsit camera.
Plângând, femeia a ieșit din ascunzătoare și a citit ce i-a scris soțul ei:
“Ți se vedeau picioarele, idioato. Mă duc după pâine.”
Alte bancuri haioase
Iubitule, eu sunt geloasă?
– Puțin, așa. Apropo, mai ții minte când te-ai supărat că tu nu apari în poza mea de buletin?
– Taci, nu-mi mai aminti!!