Reclamă

Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox. Aceasta are loc la 40 de zile după Paște și presupune o mulțime de tradiții și obiceiuri. Anul acesta se sărbătorește pe 2 iunie, iar gospodinele înroșesc din nou ouă sau pregătesc câteva mâncăruri specifice.

Înălțarea mai este cunoscută și sub numele de „Joia Iepelor” sau „Ispasul”. Din timpuri vechi, se spune că Ispasul a fost martor la Înălțarea Domnului alături de cei Trei Apostoli și pentru că era bun și vesel, oamenii încercau în această zi să evite supărările și conflictele. Însă esențialul în articolul nostru, este de fapt, tradiția conform cărora poți împărți alimente cu ocazia acestei sărbători. Iată o listă cu produse pe care le poți duce semenilor tăi.

Ce poți împărți de Înălțarea Domnului

Știm cu toții că în această zi se fac pomeni și se împart pentru sufletele celor trecuți în neființă. Alimentele pe care le poți duce împărțit semenilor tăi sunt în special brânza, ceapa verde, rachiul și pâinea caldă. De asemenea, mai există un obicei pe care creștinii trebuie să-l respecte cu sfințenie. Mai exact, casele și mormintele se împodobesc cu frunze de paltin, iar ferestrele caselor vor fi decorate cu frunze de leuștean.

Vrei să dai de pomană de Înălțarea Domnului? Iată ce alimente poți împărți în această zi sfântă
pixabay.com

Alte obiceiuri și tradiții pe 2 iunie, de Înălțare

Conform altor obiceiuri și tradiții, mâine, de Înălțare se poartă frunze de nuc la brâu, așa cum a purtat Iisus Hristos când s-a înălțat. Tradiția populară spune că cine moare de Paște, până la Înălțare ajunge în Rai. De Ispas, se bat vitele cu leuștean ca să fie protejate de boli. De asemenea, părul acestora se taie din vârful cozilor și se îngroapă într-un furnicar, rostind câteva cuvinte: „Să ne dea Dumnezeu atâția miei și viței câte furnici în furnicar”.

Un alt lucru specific tradiției, spune că ce se seamănă după Înălțare nu rodește. De asemenea, femeile care au decese în familie trebuie să împartă azime calde, ceapă verde și rachiu pentru sufletele celor care s-au stins din viață. De asemenea, acestea vor împărți lapte dulce și fiert cu pâsat.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro