Reclamă

Acum, Gina Pistol și Smiley sunt părinții unei fetițe. Cei doi se bucură de toate momentele petrecute alături de micuța lor, însă până a ajunge aici au trecut prin clipe destul de grele. Potrivit medicilor, șansele ca Gina Pistol să rămână însărcinată erau destul de mici, însă miracolul a venit, dar nu fără probleme mari. Vedeta s-a confruntat cu probleme de sănătate după ce a aflat că va deveni mămică și chiar a stat o lună de zile imobilizată la pat.

Recent, în cadrul unui podcast, Gina Pistol a vorbit despre perioada în care a fost însărcinată. Aceasta a mărturisit că a trecut prin momente dificile, însă totul a meritat. Mai exact, șansele ca vedeta să poată avea un copil erau destul de mici, iar sarcina a venit cu unele complicații. Se pare că la început, tocmai pentru a nu risca să piardă sarcina, Gina Pistol a trebuit să stea imobilizată la pat, timp de o lună.

Vedeta Antena 1 se putea ridica din pat doar pentru a merge la toaletă. Însă, chiar dacă a fost o perioadă dificilă, totul a meritat, iar Gina Pistol a fost extrem de bucuroasă atunci când a devenit mămică.

„În condițiile în care eu eram într-o perioadă extrem de grea. O lună de zile am stat la pat, riscam să pierd sarcina și cum să ne anunțăm părinții când nu știam pe ce drum suntem.  (…) Ținând cont că medicii mi-au zis că am 0,01 șanse sa rămân gravidă. Știința se bătea cap în cap cu… Nici când eram însărcinată nu mi venea sa cred ca sunt.

O lună întreagă am stat doar în pat. Aveam voie să mă ridic din pat doar ca să mă duc la baie. Nici o sticlă cu apă nu aveam voie să ridic. Mă mai ridicam și ca să mă rog, iar asta m-a ajutat mult”, a declarat Gina Pistol.

Gina Pistol, imobilizată la pat timp de o lună! Vedeta a trecut prin momente grele. Ce s-a întâmplat cu iubita lui Smiley
Instagram

Gina Pistol, surprinsă de sarcină

Atunci când a aflat că este însărcinată, Gina Pistol a fost luată prin surprindere. Vedeta știa că din cauza vârstei, dar și a unor probleme medicale, acest lucru este aproape imposibil. Însă, se pare că universul a avut un alt plan, iar vedeta și-a putut îndeplini una dintre cele mai mari dorințe.

„Am descoperit că aveam șanse 0,1 să rămân însărcinată. Am vorbit cu Andrei despre asta și am zis că dacă ne dorim foarte mult un copil înfiem un copil. Mi-a fost greu să accept că nu o să am un copil. Ne-am luat un weekend liber și am mers la munte. Și în mașină eram atât de fericită pentru nimicul din jurul meu și am început să plâng. Simțeam că trăiesc, îmi era dor. A doua zi îi povestesc lui Andrei că am trăit ceva ciudat și a început să facă mișto de mine. Nu am mai trăit asta niciodată, dar am simțit că universul era în pântecele mele. Nu am mai simțit asta niciodată!

M-am întors la filmări, eu am crezut că sunt la premenopauza pentru că aveam bufeuri, nu îmi era bine. Am corelat și vârsta și credeam că mă pregătesc de menopauză. Și, de fapt, eu eram însărcinată.”, declara Gina Pistol.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro