Amalia și Ilie Năstase au trăit o poveste de iubire destul de îndelungată. Cei doi au fost împreună 14 ani ca iubiți, iar ulterior alți 7 căsătoriți. Fosta parteneră de viață a tenismenului a apărut la brațul acestuia și datorită lui s-a învârtit în cele mai înalte cercuri. Cu toate acestea, Amalia nu uită de unde a plecat și mai ales cum arăta.
A publicat pe internet o imagine rară
Amalia Năstase avea toate atu-urile pentru a-l cuceri pe cel care i-a devenit ulterior soț și tată al celor două fiice pe care le au împreună. În urmă cu aproape două decenii și jumătate, vedeta avea un look natural, însă fiind înzestrată cu trăsături fine de la mama natură, avea toate șansele să pună orice bărbat pe jar. Astfel, s-a întâmplat ca norocosul să fie chiar Ilie Năstase, un nume celebru în țară și în străinătate.
Amalia avea pe atunci părul scurt și o siluetă de invidiat. În fotografie, aceasta poartă un machiaj natural, adaptat vremurilor și trendurilor de atunci. Mândră de imaginea ei, vedeta a publicat fotografia pe contul personal de Instagram.Cum era de așteptat, fanii din mediul online s-au întrecut în a o complimenta pe fosta parteneră a tenismenului.
L-a cunoscut pe Ilie Năstase într-un mod inedit
Amalia a dezvăluit în trecut că l-a cunoscut pe Ilie într-un local de noapte. Pe atunci, vedeta locuia în Rahova și nu avea o situație financiară extraordinară. Astfel, muncea pe timpul serii făcând reclamă la țigări în cluburi, cafenele, baruri, hoteluri. În acest mod a dat într-o seară și peste renumitul campion. Amalia Năstase s-a dus la masa acestuia cu mult curaj și l-a invitat să cumpere produsele pe care ea le comercializa. De dragul ei, Ilie a cedat tentației și a acceptat.
„M-am dus la el cu tupeu de Rahova. Mi-a zis că nu fumează,dar pentru mine va fuma…„, mărturisea Amalia.
După acest moment, Ilie a fost cel care a făcut rost de numărul șatenei pentru a o contacta. Chiar dacă au vorbit, tatonarea a durat aproape doi ani până ca cei doi să ajungă să fie împreună în mod oficial.