Președintele României face un anunț important, prin care îi liniștește pe români. În urma taxelor mai mari pe care le-au plătit la stat, majoritatea cetățenilor au fost îngrijorați cu privire la noile taxe mărite care ar fi putut să apară.
Klaus Iohannis le-a vorbit astăzi alegătorilor săi și le-a spus să stea liniștiți în această privință. Nu există momentan nicio decizie politică bazată pe creșterea impozitelor sau a altor taxe. Vestea bună este că Guvernul României nu va crește impozitarea, ci va rămâne așa cum este,
„Aceste lucruri deocamdată rămân cum sunt stabilite și discuțiile care se poartă… ele se poartă mai mult la televizor decât în coaliție”,a spus Klaus Iohannis, aflat la Bruxelles.
Klaus Iohannis: „Românii nu trebuie să trăiască cu teama…”
Luni, 30 mai, președintele României a declarat că românii nu trebuie să mai stea cu teama că de mâine vor crește taxele și impozitele. Acesta a anunțat că nu vede momentan nicio decizie în coaliția de guvernare, pentru modificarea sistemului de impozitare.
„Nu există o decizie politică pe creșterea impozitului sau a taxării. Și guvernul s-a angajat să nu crească impozitarea, ceea ce așa va rămâne”, a mai spus Klaus Iohannis.
Președintele României: „La acest moment nu există o decizie la nivelul coaliției pentru a schimba sistemul de impozitare”
De asemenea, Klaus Iohannis a mai vorbit despre nevoia de bani, pentru a fi finanțate subvențiile energetice.
Discuții (despre mărirea taxelor sau impozitul progresiv – n.r.) sunt. Și este ușor de înțeles de ce sunt aceste discuții. În condițiile în care bugetul de stat trebuie să fie în posibilitatea de a finanța toate subvențiile care au fost decise. De exemplu în sectorul energetic. (…)
Însă la acest moment nu există o decizie la nivelul coaliției pentru a schimba sistemul de impozitare. Și nu cred că se va întâmpla foarte curând. (…) Românii nu trebuie să trăiască cu teama că de mâine se schimbă sistemul de impozitare și trebuie să plătească mai mult”, a fost declarația președintelui, aflat la summitul Consiliului European de la Bruxelles.