Mihaela Rădulescu este o mămică mândră și are și de ce. Fiul său Ayan a crescut și a ajuns la vârsta în care face primii pași în viață, pe cont propriu. Recent, tânărul a absolvit un prestigios liceu din America, iar Mihaela Rădulescu a fost prezentă la ceremonie.
De ceva timp, fiul Mihaelei Rădulescu și a lui Elan Schwartzenberg studiază în America. Chiar vedeta a fost cea care i-a îndrumat pașii spre această cale, iar acum vede rezultatele. Ayan a absolvit Lawrenceville School din New Jersey, un liceu de renume, iar Mihaela Rădulescu nu a putut să lipsească de la marea ceremonie.
„Sunt aici, se întâmplă! Bal! Gală! Cum laude! Bebelușul meu! Foarte mândră sunt de el. Sunt mândră! Suntem mândri de el”, a spus Mihaela Rădulescu.
După absolvirea liceului, Ayan are planuri mari și deja a fost acceptat la două facultăți din America. Deși îi este greu ca fiul ei să fie atât de departe de ea, Mihaela Rădulescu îl susține și îl încurajează în orice acesta și-ar dori.
„El e într-un moment de reuşită, el e pe un drum foarte bun, dar eu sufăr pentru că eu eram aia care îi povestea de şcoli în America şi sufăr că mi-am făcut-o singură cu mâna mea. Când te duci acasă şi casa e goală, iar lucrurile lui sunt încă acolo…
Eu am făcut exces în a păstra lucrurile copilului meu. Mi-e greu să mă desprind, la mine e o întârziere în a mă desprinde de vârstele lui, am rămas cu un delay… Inclusiv acum mi-e greu să ştiu că iar pleacă din vacanţă în America şi iar rămâne casa goală.”, a declarat Mihaela Rădulescu, în urmă cu ceva timp.
Ce relație are Mihaela Rădulescu cu fiul ei?
Chiar dacă majoritatea timpului sunt departe unul de altul, Mihaela Rădulescu și Ayan au o relație foarte bună. Cei doi vorbesc zilnic la telefon și își povestesc toate lucrurile. De asemenea, tânărul păstrează o legătură strânsă și cu tatăl său.
„Vorbim zilnic, despre tot. Nu de control, ci de drag, de dor, de povești de peste zi, ale lui sau ale mele. Așa am făcut mereu și nu cred că o să ne oprim prea curând. Se schimbă doar conversația, de la an la an. Și ador orice subiect cu el.
Vorbește cu amândoi, depinde de subiect. Mă bucur tare mult, fiindcă așa l-am crescut, și e foarte comunicativ cu noi. E minunat să-ți fie părinții prieteni, mai ales la vârsta asta. Cred că ne povestește în mod egal, dar are și subiecte la care se îndreaptă spre tatăl lui – de business, de facultate, de exemplu. Eu sunt mai pe zona artistico-amoroasă, stilistică și altele. E normal să existe departajarea asta.”, a mai spus Mihaela Rădulescu.