Cu toate că întâmplarea a avut loc în urmă cu mulți ani, abia acum a ieșit la iveală ce s-a petrecut pe scenă, în timpul unui concert de Crăciun de-a celebrului cântăreț. Vedeta muzicii populare a tras o sperietură zdravănă exact în momentul în care trebuia să înceapă să cânte.
Ce s-a întâmplat cu Sofia Vicoveanca
Cântăreața este una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică populară de la noi. Deși are o carieră de aproape 60 de ani, Sofia Vicoveanca încă mai are emoții copleșitoare atunci când urcă pe scenă, pentru că niciun spectacol nu este la fel.
Un astfel de moment tensionant, din care nu credea că mai are ieșire a avut loc în urmă cu 10 ani, la un concert la care a fost invitată de Ștefan Bănică Jr. Artista s-a uitat de după cortină în sală și a văzut câte priviri sunt ațintite către scenă și astfel ar fi avut un atac de panică. De fapt, nu publicul ar fi speriat-o pe Sofia Vicoveanca, ci faptul că era nevoită să interpreteze o piesă pe care nu o mai cântase până atunci în fața oamenilor.
Intensitatea emoțiilor era cu atât mai mare cu cât știa că dumneaei este un invitat special în cadrul concertului. Artista a fost foarte bucuroasă la început, când a primit apelul telefonic de la Ștefan Bănică, însă pe parcurs a dezvoltat o temere că nu va reuși să învețe piesa pe care, de altfel, a și înregistrat-o în studio.
„Când am văzut, mi-am zis „Ce caut eu aici?”. Ștefan îmi trimisese un refren pe care să îl cânt eu la intrare și am uitat tot. Nu știam nimic. Eram speriată că trebuia să intru. Ditamai omul, cu ani de cântec în spinare, m-am dus și nu știam nimic. Când am intrat, Ștefan a intuit că e o problemă și a început să cânte el. Apoi totul a decurs normal”, a declarat cântăreața în cadrul unui interviu.
Cine este doamna muzicii populare
Sofia Vicoveanca, pe numele său real Sofia Fusa s-a născut într-un sat din Cernăuți, România, actualmente localitate din Ucraina. Numele ei de scenă a fost ales după localitatea în care a ajuns să crească, respectiv Vicovul de Sus.
Solista a făcut cunoscută zona Bucovinei de-a lungul timpului prin cântecele sale încărcate de emoții și stări ale țăranului moldovean. A interpretat cântece de joc, balade și doine și cântece de leagăn din zona Bucovinei.