Reclamă

Oamenii merg des la restaurant. Până la urmă, cui nu-i place să se delecteze cu cele mai bune preparate și să fie servit ca la carte? De ani buni, românii preferă să ia masa în oraș și să nu-și mai bată capul cu gătitul acasă. Și bineînțeles că cel mai important lucru atunci când mergi la restaurant, este servirea. Cu cât chelnerii sunt mai politicoși, cu atât apreciezi mai mult preparatele. Cu toate acestea, tu știai de ce ospătarii își țin mâinile la spate?

Ospătăria presupune câteva reguli pentru a reuși să servești ca la carte. Un profesionist în domeniu ar trebui să știe că meniul trebuie servit clientului cu mâna stângă, întotdeauna. Codul ospătarilor spune că meniul trebuie să fie dat prima dat celei mai în vârste femei care stă la masă. Dacă la masă se află doar bărbați, atunci cel mai în vârstă dintre ei, va primi meniul.

Întrebarea la care nimeni nu a găsit până acum un răspuns. De ce își țin, de fapt, ospătarii mâinile la spate
pixabay.com

Motivul pentru care chelnerii își țin mâinile la spate

Această normă de etichetă dăinuie de peste 2.000 de ani și provine din Roma Antică. Totul a pornit de la politicienii Romei Antice care de multe ori erau otrăviți de rivali. Astfel, conducătorii se temeau întotdeauna de străini să nu fie otrăviți, mai ales dacă aceștia aveau acces direct la mâncare. Acest lucru era într-adevăr o amenințare, așa că slujitorii din acea vreme aveau o mână liberă, iar a doua legată la spate. În acest fel era eliminat riscul ca mâncarea să fie otrăvită de o mână ucigașă.

Așadar, de aici s-a păstrat această tradiție. Deși e clar că nimeni nu se teme să fie otrăvit de un ospătar, în cele mai de lux restaurante, acest lucru s-a respectat în continuare. Poziția cu mâinile la spate transmite respect și disponibilitate pentru oaspeți. Cu această strategie, clienții se vor simți mereu respectați și vor reveni cu drag în local.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro