Fosta soție a lui Horia Moculescu și-a pus viața de multe ori pe tavă în fața publicului. De această dată, Mariana a povestit despre o situație dramatică prin care a trecut, dar de care nu a vorbit până acum. Femeia a făcut publice chinurile prin care a trecut mama ei înainte să o aducă pe lume și cât de grei au fost primii ani de viață.
Mariana a fost așteptată 12 de ani de mama ei
Faptul că fosta soție a pianistului se află astăzi printre noi, ar fi o minune, potrivit spuselor mamei ei, care a așteptat-o nu mai puțin de 12 ani ca să o aibă. Vedeta a mărturisit într-un interviu drama prin care a trecut femeia pentru a putea să rămână însărcinată.
Mama fostei soții a lui Horia a suportat chinuri greu de descris pentru a putea să o aducă pe lume. Aceasta a suferit numeroase intervenții chirurgicale și a făcut tratamente timp de 12 ani pentru a putea avea un copil. În primii ani de viață a Marianei, aceasta se temea să nu o piardă. Îi asculta respirația în fiecare seară, pentru a se asigura că încă mai trăiește.
„Mama mă numea o minune și mă asculta în fiecare noapte să vadă dacă mai respir în somn. M-a crescut cu greu și mi-a spus că jumătate eram medicamente și jumătate , naștere normală”, a mărturisit Mariana Moculescu în cadrul unui interviu.
Medicii au făcut experimente până a rămâne însărcinată
Bruneta a relatat că pe trupul mamei ei s-au făcut experimente la acea vreme. Numeroase operații la care a fost supusă au lăsat-o brăzdată de cicatrici. Aceasta a recunoscut că nu a mai văzut la nimeni asemenea urme postoperatorii.
„În anii ’60, ’70 se făceau experimente, nu era medicina atât de evoluată. Maică-mea era operată toată. Nu am văzut în viața mea o burtă cu atâtea cicatrici, de la operații. Până și vezica urinară era operată. S-au făcut experimente pe corpul ei, pentru a putea avea un copil”, a mai adăugat fosta soție a pianistului.